11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportVIDEO. Ionuț Stroe spune când vor fi inaugurate cele trei stadioane din...

VIDEO. Ionuț Stroe spune când vor fi inaugurate cele trei stadioane din Capitală

La 31 martie, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Guvernului, ministrul Ionuţ Stroe şi directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), Manuela Pătrăşcoiu, susţineau că Stadionul Giuleşti va fi gata în luna septembrie 2020.

Afirmaţia de joi a ministrului vine în condiţiile în care la 10 aprilie Compania Naţională de Investiţii anunţa pe contul oficial de Facebook faptul că lucrările la arena din Giuleşti, precum şi la cea din Ghencea, avansează conform planificării şi nu sunt afectate de pandemia de coronavirus.

“România este capabilă să termine toate cele trei stadioane aflate în construcţie. Va fi o mândrie pentru noi toţi să avem o infrastructură sportivă la cote europene pentru Campionatul European de fotbal. Anul aceste sunt sigur că putem inaugura stadioanele Ghencea şi Arcul de Triumf, iar la anul urmează şi stadionul Giuleşti. EURO 2020 este un eveniment de importanţă naţională, am refăcut o Hotărâre de Guvern care îl declară ca fiind de interes naţional. S-au deblocat toate lucrările şi în zona infrastructurii de transport. Mă refer la calea ferată între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, la modernizarea Aeroportului Băneasa, cel care va primi delegaţiile oficiale”, a afirmat Stroe.

“Acum suntem la momentul în care reînnoim scrisorile de garanţie pentru UEFA. Şi vă pot spune că ne-am oferit în mod oficial în a găzdui mai multe meciuri din cadrul Campionatului European în condiţiile în care anumite state ar putea avea anumite dificultăţi în a-şi onora angajamentele. Pentru că nu toate ţările se confruntă cu aceleaşi situaţii. Noi am gestionat destul de bine în România situaţia legată de pandemia de coronavirus şi considerăm că putem să organizăm mai multe meciuri. Dar răspunsul oficial îl vom primi din partea UEFA”, a adăugat Stroe.

Turneul final al Campionatului European de fotbal, programat iniţial în perioada 12 iunie – 12 iulie 2020, a fost amânat de UEFA pentru 11 iunie – 11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus, decizia fiind luată în urma unei teleconferinţe organizate, la 17 martie, de forul continental cu toate cele 55 de federaţii naţionale. UEFA a decis ca denumirea competiţiei să rămână EURO 2020 chiar dacă aceasta va avea loc în anul 2021.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European pe Arena Naţională din Capitală. Ediţia aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European se va desfăşura în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia) şi Bilbao (Spania). După decizia amânării turneului final, autorităţile din unele dintre cele 12 ţări organizatoare s-au arătat rezervate în ceea ce priveşte organizarea unor meciuri ale CE.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo, însă lucrările au început doar la primele trei.

Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo întârzie să înceapă, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, cel mai probabil în locul velodromului.

Cele mai citite

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...
Ultima oră
Pe aceeași temă