18.1 C
București
sâmbătă, 12 iulie 2025
AcasăSportVIDEO. Excluşii din PNL au primit funcţii în conducere în PNŢCD

VIDEO. Excluşii din PNL au primit funcţii în conducere în PNŢCD

Congresul extraordinar al PNŢCD organizat, sâmbătă, la Opera Naţională, l-a reconfirmat pe Aurelian Pavelescu drept lider al partidului, alături de o nouă echipă, formată din 46 de persoane.

Noua echipa de conducere cuprinde şi reprezentanţi ai Iniţiativei România Liberală (IRL), care grupează o serie de politicieni excluşi din PNL. Astfel, Vlad Moisescu a a obţinut postul de prim-vicepreşedinte al PNŢCD. Printre cei 43 de vicepreşedinţi se numără şi deputatul Diana Tuşa, exclusă şi ea din PNL. Au fost aleşi, de asemenea, vicepreşedinţi PNŢCD  fostul parlamentar PDL Maria Stavrositu, dar şi fostul Avocat al Poporului Gheorghe Iancu.

Aurelian Pavelescu a prezentat în cadrul Congresului moţiunea sa, intitulată „Renaştem pentru România ta.

PNŢCD pledează pentru reducerea impozitării directe, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu 10 procente şi reducerea TVA| la nivel iniţial, de 19%. PNŢCD este şi va fi un partid anticomunist, pro-monarhist, un partid al unităţii naţionale a românilor şi, nu în ultimul rând, al unificării dreptei româneşti.

Vlad Moisescu şi-a atacat foştii colegi din conducerea PNL. “Armata roşie a PSD are, astăzi, ţara la dispoziţie, cu largul concurs al unui grup incompetent şi, uneori, infracţional organizat, care se intitulează conducerea PNL” .Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, exclus şi el din PNL,  a pledat pentru unitatea dreptei, pentru câştigarea alegerilor parlamentare din 2016.

“Ieşiţi la luptă, aşa nu se mai poate”, a fost îndemnul lui Mihai Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice. 

“Trebuie să îl deconspirăm şi pe Crin Antonescu ca pe un om de stânga vopsit în culorile dreptei”, a fost solicitarea secretarului general al PDL, Gheorghe Flutur.

 

 


// <![CDATA[
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_min/45108256578d413423e6c69cdf8d0628/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// ]]>


content channel

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Fitch majorează ratingul Bulgariei cu șase luni înainte de adoptarea euro

Agenția Fitch Ratings a anunțat joi creșterea ratingului Bulgariei pentru datoria pe termen lung în valută, de la „BBB” la „BBB plus”. De asemenea,...

Visul european al lui Crystal Palace, spulberat de UEFA! Nottingham Forest, gata de promovare

Crystal Palace a fost oficial exclusă din UEFA Europa League 2025-2026 și retrogradată în UEFA Conference League, ca urmare a unei decizii luate de...

Transfer record din Superliga, confirmat! Louis Munteanu pleacă de la CFR Cluj pentru 18 milioane de euro

Louis Munteanu devine cel mai scump jucător vândut din fotbalul românesc, la doar un an după ce a ajuns în Gruia.Ioan Varga, patronul celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă