8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportVIDEO. Drăgulescu: În bazele sportive nu suntem liberi

VIDEO. Drăgulescu: În bazele sportive nu suntem liberi

Într-un interviu postat pe pagina oficială de Facebook a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, gimnastul a afirmat că de abia aşteaptă ca autorităţile să relaxeze măsurile pentru sportivii aflaţi în cantonamente.
“Ne bucură foarte tare că ne putem antrena în bazele noastre sportive. Ăsta e un plus, chiar dacă suntem în continuare în izolare şi carantină. Abia aşteptăm ca măsurile să se relaxeze, să fie mai uşoare. Mă aşteptam ca în baza sportivă să fim liberi, să facem tot ce dorim, să putem mânca împreună la restaurantul de aici, să putem face saună sau piscină. Din păcate aceste lucruri nu le putem face. În continuare mâncăm fiecare în camera lui, în casolete, cu tacâmuri de plastic. În continuare nu avem voie la saună sau piscină. Şi în continuare nu avem voie să socializăm. Aşa că în cantonament din punct de vedere psihologic nu este tocmai confortabil, dar este OK că ne putem antrena în sala de gimnastică. Sper să se revină la normal cât mai curând cu putinţă”, a spus Drăgulescu.

“Chiar dacă a fost această pandemie şi nu am putut intra în baze, majoritatea dintre noi, sportivii, ne-am antrenat acasă, aşa că pregătirea nu am luat-o de la zero. Referitor la participarea la competiţii, eu cred că trei luni de pregătire sunt suficiente astfel încât să fim în formă. Îmi este foarte dor de competiţii, bineînţeles. Altă motivaţie ai la antrenamente atunci când ai un obiectiv clar, o competiţie, pentru că ştii pentru ce te pregăteşti. Deocamdată nu e nicio competiţie fixată pentru anul acesta. Aşteptăm şi noi ca într-o lună, maximum două, să aflăm ce competiţii de gimnastică mai putem avea în 2020”, a adăugat gimnastul al cărui obiectiv principal rămâne participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

La 15 mai, o dată cu încheierea stării de urgenţă decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus, sportivii de performanţă din cadrul loturilor olimpice şi-au reluat antrenamentele centralizate, dar în condiţii speciale, aceştia fiind testaţi înainte de intrarea în cantonament şi obligaţi să se pregătească în grupuri restrânse respectând în acelaşi timp distanţarea socială.

Cele mai citite

România va primi gaze din Qatar, ca alternativă la gazele din Azerbaidjan

România va primi gaz natural lichefiat din Qatar, ca alternativă la producția autohtonă și la gazele pe care România le va primi din Azerbaidjan. Acest...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă