11 C
București
duminică, 15 septembrie 2024
AcasăSportVideanu: În educaţie, în mediul rural, se poate trăi cu 1.500 lei

Videanu: În educaţie, în mediul rural, se poate trăi cu 1.500 lei

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat vineri că în mediul rural, în învăţământ, se poate trăi cu un venit mediu de 1.500 lei şi i-a invitat pe cei care stau în studiourile Antena 3 şi Realitatea TV să renunţe la „aberaţii” şi să meargă în teritoriu, potrivit Mediafax.

„În educaţie, în mediul rural, se poate trăi cu 1.500 lei, ca plafon maxim. Îi invit pe cei din studiourile Realitatea TV şi Antena 3 să meargă în teritoriu, să renunţe la aberaţii”, a spus Videanu, în cadrul unei vizite la Complexul energetic Rovinari.

Joi, prezent la un seminar pe teme energetice, întrebat dacă în această iarnă ar putea trăi cu un salariu de 1.500 lei şi fără subvenţii la căldură, Videanu a răspuns: „n-aş putea să vă spun cum m-aş descurca”.

Anterior, într-un interviu acordat unui portal media, Videanu a declarat că, dacă ar avea un salariu de 15 milioane lei vechi, cu soţia şomeră şi un copil la facultate, ar gestiona banii bine şi şi-ar mai lua un job pentru completarea veniturilor.

Întrebat din nou vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Jiu, dacă s-ar descurca având un salariu de 1.500 lei, cu soţia şomeră şi un copil la facultate, Videanu a spus că şi-ar suma rolul de susţinător al familiei, amintind şi că în familia primitivă bărbatul asigura resursele şi procura hrană, iar femeia prepara mâncarea.

 

Cele mai citite

Meta va folosi din nou conținut public de pe Facebook și Instagram pentru a-și antrena modelele de inteligență artificială

Meta Platforms va relua în următoarele luni antrenarea modelelor sale de inteligență artificială (AI) folosind conținut public distribuit de adulți pe platformele Facebook și...

Atenție la fraudele financiare: Românii, ținte ale escrocilor care promit câștiguri rapide din investiții

Un nou val de fraude financiare vizează românii prin mesaje care încurajează investiții aparent avantajoase, dar care, în realitate, direcționează fonduri către conturile infractorilor. Potrivit...

Arestat preventiv pentru că și-a agresat sexual fiica vitregă

Un bărbat de 35 de ani, din localitatea Cornești, județul Dâmbovița, a fost arestat preventiv, pentru că și-a agresat sexual fiica vitregă, în vârstă...
Ultima oră
Pe aceeași temă