Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, susţine că ar putea intra în cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2014, dacă va răspunde criteriilor pe care PDL le va elabora şi le va adopta pentru această competiţie.
„PDL, ca singura formaţiune politică de dreapta, în momentul de faţă, capabilă să determine o astfel de competiţie are datoria să nu se limiteze, din punctul meu de vedere, numai la PDL, ci să deschidă către societate această competiţie. Am văzut cu toţii că sunt oameni de dreapta dar care nu sunt angajaţi în nicio competiţie politică şi care ar putea să se manifeste public într-o astfel de competiţie”, a declarat Videanu, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, întrebat cu privire la posibilul candidat din partea PDL la alegerile prezidenţiale din 2014.
Potrivit acestuia, ar trebui ca PDL să „polarizeze” o opţiune în jurul unui candidat care să vină cu şanse la alegerile prezidenţiale din 2014.
Întrebat cu privire la posibile nume care ar putea fi susţinute de PDL în cursa pentru Preşedinţie, Videanu a răspuns: „Este greu să dăm nume în momentul de faţă, dar competiţia nu limitează din punctul meu de vedere pe nimeni. Sigur, partidul va trebuie să stabilească nişte criterii de desemnare, căci nici aşa, să pui pe oricine să intre în această competiţie nu se poate. Va trebui să judecăm şi cu sufletul, dar şi cu mintea noastră. Noi va trebui, pe dreapta, să încercăm să polarizăm un candidat cu şanse. Sigur, este cu atât mai onorant ca în momentul în care în urma unei asemenea competiţii, dacă găseşti pe cineva din afara partidului, acela să devină membru PDL şi să fie susţinut de PDL. Şi atunci s-a rezolvat problema”.
Cât priveşte speculaţiile apărute în presă referitoare la persoane pe care PDL le-ar putea susţine la alegerile prezidenţiale din 2014, printre care şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, Videanu a afirmat că nu ar vrea să discute în momentul de faţă despre posibile nume.
„Foarte important este să se deschidă această competiţie către români, pentru că de multe ori o competiţie, cum este cea pentru Preşedinţia României, dincolo de notorietăţile foarte mari ale persoanelor implicate, românii nu au ştiu care sunt cei care ar putea să răspundă foarte bine acestei funcţii de preşedinte, iar această dezbatere generată de PDL ar putea să lămurească şi aceste aspecte”, a completat Videanu.
Întrebat dacă el ar putea intra în cursa pentru Preşedinţie, democrat-liberalul a precizat că acest lucru ar fi posibil dacă va răspunde criteriilor pe care PDL le va avea pentru candidatul la funcţia de preşedinte al ţării.
„Dacă voi răspunde criteriilor pe care PDL le va elabora şi le va adopta, sigur”, a răspuns Videanu