Într-o atmosferă mai curând provincială şi ştearsă, de sărbătoare forţată, vineri a fost (re)lansat, la Sala Polivalentă din Bucureşti, Partidul Forţa Civică, cu Mihai Răzvan Ungureanu în frunte şi cu o conducere formată din oameni care nu sunt nici noi, nici în afara oricăror controverse. Mişcarea, menită să-i asigure lui Ungureanu un „vehicul electoral”, riscă însă să-l arunce pe MRU la periferia coaliţiei de centru-dreapta şi la coada cursei pentru alegerile din decembrie.
Când, la începutul lunii iulie, Mihai Răzvan Ungureanu a lansat Iniţiativa Civică de Centru Dreapta, alături de el s-au aflat la acelaşi pupitru şi Monica Macovei, şi Cristian Preda, şi Ionuţ Popescu, şi Teodor Baconschi, şi Ioan Stanomir, şi Mihai Neamţu, şi multe alte din figurile noi de la care se aşteaptă revirimentul politic al dreptei în această toamnă electorală după eşecul PDL la locale şi tentativa de lovitură de stat a USL din iulie-august. În iulie, numărul mare de personalităţi şi suportul acestora păreau să confirme anvergura lui Ungureanu de lider „transpartinic”, capabil să reunească, să reprezinte şi să conducă, cu vigoarea pierdută de un Blaga bunăoară, forţele răsfirate ale dreptei pe calea unei relansări politice. Nimic din toate acestea nu a mai fost manifest vineri la Sala Polivalentă, unde, în locul unei parade de protagonişti strălucitori, dinamici şi entuziaşti, am avut parte de o improvizaţie în care scena a fost ocupată de figuranţi anonimi sau, în cel mai bun caz, de şterse figuri de mâna a doua.
În pofida prezenţei generoase a televiziunilor de ştiri şi a unor reprezentanţi discreţi ai corpului diplomatic, nu au fost nici Monica Macovei, nici Cristian Preda, nici un reprezentant vizibil al PDL printre invitaţi şi nici unul dintre liderii Noii Republici sau ai FCD, cu, care, de altfel, MRU semnase un acord de constituire a Alianţei România Dreaptă, şi, cu excepţia lui Teodor Mărieş, nici un reprezentant al ONG-urilor importante, nici măcar al celor care au ţinut steagul luptei împotriva USL în aceste două luni mai sus şi mai demn decât o făcut-o partidele. În schimb, am avut parte de domnul Iuraşcu, o persoană care, în afară că i-a predat partidul la cheie lui MRU, nu ştim să aibă vreun merit, urmat de o pleiadă de nume de eşalonul doi, care mai de care mai surprinzătoare, mai dezamăgitoare şi mai controversate, începând cu Ştefan Pirpiliu (proaspăt ex-PDL), Marian Săniuţă (ex-ministru de Interne PSD), Ionuţ Bazac (ex-ministru Ferrari, tot PSD), Dan Cristian Popescu (ex-PNL) şi alţi domni ex-PRM sau, mai rău, chiar ex-PNG. Singur numele economistului Gabriel Biriş mai iese oarecum în relief, dar este prea puţin pentru a şterge impresia de brigadă de amatori politici şi de casă de cultură.
Bizarul (non)eveniment de vineri lasă în urmă mai multe nedumeriri decât lămuriri: de ce avut nevoie MRU de această soluţie improvizată prost a înghiţirii unui partid de buzunar când ar fi putut deveni membru PDL sau ar fi putut candida pur şi din partea ARC, fără titulatura de preşedinte de partid? De ce l-au lăsat singur oamenii care i-au fost alături cu numai două luni în urmă, dintre care unii, precum Preda sau Neamţu, i-au lansat şi câteva dojeni amicale? Cât sunt Blaga şi „greii PDL” de angajaţi în această Alianţă a Dreptei şi cât de multă libertate de manevră sunt dispuşi să le lase nou-veniţilor? Dar, mai ales, se poate ridica Mihai Răzvan Ungureanu la înălţimea unui lider politic unificator şi cu viziune după un asemenea debut şters şi neconvingător?
