17.5 C
Bucureศ™ti
duminicฤƒ, 6 octombrie 2024
AcasฤƒSportValeriu Tabฤƒrฤƒ: "CoลŸul de solidaritate nu este o mฤƒsurฤƒ populistฤƒ"

Valeriu Tabฤƒrฤƒ: „CoลŸul de solidaritate nu este o mฤƒsurฤƒ populistฤƒ”

Ministrul Agriculturii Valeriu Tabฤƒrฤƒ a declarat cฤƒ este de acord cu ลŸeful statului cฤƒ politicienii nu trebuie sฤƒ se joace cu mฤƒsurile populiste, dar a apreciat cฤƒ iniลฃiativa privind coลŸul de solidaritate pentru pensionari nu este o mฤƒsurฤƒ populistฤƒ, ci reprezintฤƒ un ajutor.

„Sunt de acord cu preลŸedintele cฤƒ nu trebuie sฤƒ ne jucฤƒm cu mฤƒsuri populiste, dar pe aceasta nu o consider populistฤƒ, ea este cu adresabilitate cฤƒtre pฤƒturile defavorizate, în special pensionarii”, a precizat Tabฤƒrฤƒ, informeaza Mediafax.

El a arฤƒtat cฤƒ iniลฃiativa a venit din partea UNPR ลŸi cฤƒ este „o propunere bunฤƒ”, care depinde de implicarea autoritฤƒลฃilor locale.

Valeriu Tabฤƒrฤƒ considerฤƒ cฤƒ argumentele în favoarea acestei iniลฃiative ar fi apropierea de pensionari prin „livrarea directฤƒ a produselor, de la producฤƒtor, la cel care distribuie, fฤƒrฤƒ adaos comercial”.

PreลŸedintele Traian Bฤƒsescu a declarat, marลฃi, la RRA, cฤƒ nu a încurajat iniลฃiativa privind coลŸul de solidaritate pentru pensionari, pe care a etichetat-o drept „populistฤƒ”, el apreciind cฤƒ „a venit timpul ca politicienii sฤƒ nu mai pฤƒcฤƒleascฤƒ oamenii”.

„Este o variantฤƒ pe care n-am încurajat-o. Am etichetat-o de la bun început ca fiind populistฤƒ, pentru cฤƒ ea nu poate ลฃine. Deci este, cum sฤƒ spun, gฤƒseลŸti niลŸte furnizori care îลฃi dau direct… Am mai vฤƒzut experienลฃa asta ลŸi s-au închis magazinele a doua zi dupฤƒ alegeri. Cred cฤƒ a venit timpul ca politicienii sฤƒ nu mai pฤƒcฤƒleascฤƒ oamenii”, a spus preลŸedintele.

De altfel, întrebat dacฤƒ a simลฃit presiuni populiste din partea politicienilor, ลŸeful statului a rฤƒspuns afirmativ.

„Eu, ca ลŸef al statului, pot sฤƒ înลฃeleg cฤƒ, dacฤƒ ne întoarcem la situaลฃia din 2009-2010, va fi mult mai rฤƒu decât a fost cu trecerea prin aceastฤƒ crizฤƒ. Deci, cu orice preลฃ, România nu trebuie sฤƒ se întoarcฤƒ la dezechilibrele macroeconomice pe care le-a avut în perioada 2009-2010”, a spus preลŸedintele.

Proiectul denumit „coลŸul pensionarului” reprezintฤƒ o propunere a partidelor din coaliลฃie ale cฤƒrui rezultate sunt încฤƒ analizate de cฤƒtre specialiลŸti ลŸi nu va fi admis dacฤƒ vizeazฤƒ anumite excese bugetare, a declarat premierul Boc, precizând cฤƒ el nu a vorbit deloc pânฤƒ în prezent de acest program.

Guvernul a avizat, miercuri, printr-un memorandum, proiectul de sprijin pentru pensionari prin introducerea „coลŸului de solidaritate”.

Proiectul prevede acordarea lunar, contra cost, dar la „preลฃul cel mai scฤƒzut posibil”, a unui pachet conลฃinând alimente de bazฤƒ, precum fฤƒinฤƒ, zahฤƒr, ulei, mฤƒlai ลŸi orez.

Programul de distribuire cฤƒtre pensionari a unor produse alimentare de bazฤƒ la preลฃuri reduse, aprobat miercuri de Executiv, a fost derulat anterior de Guvernul PSD sub forma magazinelor „Economat” ลŸi criticat la acea datฤƒ de actualul preลŸedinte Traian Bฤƒsescu, atunci lider PD ลŸi primar al Capitalei.

Cele mai citite

Plaja din Constanศ›a, รฎn top 15 cele mai relaxante plaje din Europa

Clasamentul a fost realizat, รฎn urma recenziilor de cฤƒlฤƒtorie ale turiศ™tilor Studiul realizat de SpaSeekers.com a numฤƒrat de cรขte ori cuvรขntul โ€žrelaxareโ€ a fost menศ›ionat...

Monica Bรฎrlฤƒdeanu s-a cฤƒsฤƒtorit cu medicul Valeriu Gheorghiศ›ฤƒ

Monica Bรฎrlฤƒdeanu s-a cฤƒsฤƒtorit pe 5 octombrie 2024 cu Valeriu Gheorghiศ›ฤƒ, renumitul medic, รฎntr-o ceremonie elegantฤƒ desfฤƒศ™uratฤƒ la Palatul Snagov. Evenimentul a fost unul...

Hezbollah: Orice legฤƒturฤƒ cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenลฃial รฎnlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ