27.1 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSportUPDATE: Rus: Am găsit în MAI un act managerial neperformant, reformele au...

UPDATE: Rus: Am găsit în MAI un act managerial neperformant, reformele au avut un caracter haotic

UPDATE: „Am găsit în minister un act managerial erodat şi neperformant şi un climat de multe ori viciat de lipsa resurselor şi a predictibilităţii măsurilor adoptate, dar mai ales de agresivitatea şi rafinamentul metodelor prin care mediul criminal acţionează pentru coruperea şi şantajarea persoanalului instituţiei”, a afirmat ministrul Rus, aflat la conducerea MAI din 7 mai, relatează Mediafax.

Demnitarul a arătat că, în absenţa unei strategii pe termen mediu şi lung, care să definească cadrul general de evoluţie a ministerului, reformele au avut un caracter haotic, „cu obiective uneori contradictive, care au făcut imposibilă reducerea costuturilor de funcţionare a instituţiei, nu au asigurat raţionalizarea procesului decizional şi nu au implicat comunitatea în soluţionarea problemelor din domeniul ordinii şi siguranţei publice sau în derularea actului administrativ”.

„Lipsa de coerenţă a cadrului legislativ, multitudinea actelor normative care reglementează acelaşi domeniu continuă să genereze ineficienţă şi paralelism în activitate şi, în ultimă instanţă, o lipsă de responsabilitate în asumarea eşecului”, a susţinut Ioan Rus.

Totodată, ministrul a declarat că în ultimii doi ani au fost operate numeroase modificări legislative în planul de reorganizare structurală a MAI fără a avea la bază politici publice şi studii de impact.
„De exemplu, s-a schimbat de trei ori structura ministerrului cu un singur obiectiv: ca să schimbe şefii. Nu se mai numeşte direcţia într-un fel, se numeşte altfel pentru a permite schimbarea oamenilor de la conducerea acestei structuri”, a explicat Rus.

De asemenea, ministru a subliniat faptul că diminuarea activelor MAI cu 10.000 de angajaţi, prin disponibilizare de personal, a fost prezentată ca „o victorie a binelui”, fără a se lua în calcual „efectele ulterioare aceastei măsuri”, respectiv „scăparea de sub control a fenomenului infracţional aflat în trend ascendent, în primul rând ca urmare a pauperizării accentuate a populaţiei”.

 

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a declarat, vineri, că a găsit în MAI un act managerial erodat şi neperformant, un climat de multe ori viciat de lipsa resurselor şi a predictibilităţii măsurilor adoptate, reformele având un caracter haotic, relatează Mediafax.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă