22.7 C
București
joi, 12 septembrie 2024
AcasăSportUngureanu: Pot fi pregătit pentru candidatura la Preşedinţie în 2014. Despre 2012...

Ungureanu: Pot fi pregătit pentru candidatura la Preşedinţie în 2014. Despre 2012 vorbim în 30 iulie

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, joi, la gandul.live, că poate fi pregătit pentru candidatura la Preşedinţie în anul 2014, însă despre o eventuală candidatură în acest an va vorbi în 30 iulie, privind la rezultatele referendumului din 29, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă, în ipoteza în care preşedintele Traian Băsescu va fi demis la referendumul din 29 iulie, el va candida la alegerile prezidenţiale anticipate din acest an, Ungureanu a răspuns că despre acest lucru va vorbi în 30 iulie.

„Pot fi pregătit pentru candidatură în 2014”, a mai spus fostul premier, precizând că îi mai trebuie experienţă politică.

„Sunt foarte conştient de ceea ce poate să însemne prezenţa în mediul public al unui administrator care are experienţă de 12 ani şi în ţară şi în exterior şi peste 20 de ani de profesorat. Nu este uşor să ieşi din bibliotecă şi să treci în stradă”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a arătat că „suferă inclusiv structura de personalitate o remodelare”.

Ungureanu a menţionat că experienţa politică se acumulează însă prin contact direct, ceea ce şi încearcă să facă şi că din partea sa există disponibilitatea de a deveni „chimic legat” de ceea ce cetăţenii aşteaptă de la el. „Există şi crispări, şi rezerve, toate se reduc încet, încet”, a mai spus Ungureanu.

În ceea ce priveşte băile de mulţime, fostul premier a apreciat că nu a avut o problemă până acum, deşi nu i s-a întâmplat des să facă băi de mulţime.

Întrebat dacă, în ipoteza demiterii lui Traian Băsescu, Crin Antonescu îl va avea contracandidat la Preşedinţie, Ungureanu a răspuns: „Nici domnul Crin Antonescu nu şi-a făcut publică până acum vreo intenţie de a candida la Preşedinţie după 30 iulie şi nici eu nu vă spun acest lucru, pentru că ne uităm la rezultatele din 29. Dar pentru 2014, dacă domnul Crin Antonescu se va hotărî să candideze la Preşedinţie atunci, mă va avea adversar foarte serios atunci”.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, miercuri, la gandul.live, că Mihai Răzvan Ungureanu, liderul Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta, poate fi un candidat viabil pentru alegerile din 2014, însă i-ar fi necesară şi susţinerea unui partid de talia PDL.

Cele mai citite

Florin Cîțu despre promisiunea lui Marcel Ciolacu făcută pensionarilor cu venituri înghețate: „Nu poți să folosești două formule pentru același sistem de pensii“

Florin Cîțu, fost prim ministru, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook cu privire la modul în care s-au recalculat pensiile românilor. Acesta...

Băiat de 14 ani prins de polițiști la volan. Rudele au agresat echipajul de poliție

Un băiat de 14 ani a fost prins la volanul unui autoturism miercuri seară, în municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, de către polițiștii locali....

Salariul mediu net în România a crescut în iulie la 5.242 lei: Industria petrolieră în top, confecțiile la coada clasamentulu

În luna iulie 2024, câștigul salarial mediu net în România a atins valoarea de 5.242 lei, marcând o creștere de 66 lei (+1,3%) față...
Ultima oră
Pe aceeași temă