7.5 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăSportUngureanu: Oficiul Spălării Banilor şi ANAF să aducă bani la buget

Ungureanu: Oficiul Spălării Banilor şi ANAF să aducă bani la buget

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut conducerii Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor să se implice mai eficient în combaterea criminalităţii organizate pentru a majora veniturile bugetare, precizând că solicitarea rămâne valabilă şi pentru şeful ANAF, Sorin Blejnar, informează Mediafax. 

 

„Guvernul s-a angajat la combaterea criminalităţii organizate, orientându-se în special spre combaterea evaziunii fiscale, pentru că este o sursă de alimentare bugetară pe care noi considerăm că nu o valorificăm suficient. Nu spun aceasta numai pentru că în sală este şi domnul Blejnar, ci pentru că trebuie să se ştie foarte bine că aşteptăm performanţe”, a spus Ungureanu, la prezentarea Raportului de activitate a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor pe anul 2011.

În luna februarie, şeful Guvernului a cerut miniştrilor şi şefilor de autorităţi implicaţi în combaterea evaziunii fiscale ca, în termen de două luni, să verse la buget venituri reprezentând cel puţin 1,5% din Produsul Intern Brut, echivalentul a două miliarde de euro, în special din acţiuni împotriva contrabandei cu alcool şi produse vegetale.

El a declarat atunci că impunerea unui plafon ridicat de venituri obţinute într-un termen foarte scurt din combaterea evaziunii nu presupune o „capcană” pentru demiterea şefului ANAF, ci o metodă prin care va fi stabilită eficienţa fiecărei persoane implicate.

 

Cele mai citite

Antrenorul lui Radu Drăgușin, într-o situație dificilă. Viitorul lui depinde de rezultate

Ange Postecoglou, antrenorul echipei Tottenham Hotspur, se află într-o situație dificilă, dar președintele clubului, Daniel Levy, este încă dispus să-i ofere o șansă de...

Grațierile făcute de Joe Biden în ultimele ore de mandat

Președintele Joe Biden a emis, în ultimele ore ale mandatului său, grațieri preventive pentru generalul Mark Milley, dr. Anthony Fauci și membrii Congresului care...

Banca Centrală Europeană va continua reducerea dobânzilor, dar cu prudență

Mario Centeno, strateg al Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat că instituția va continua să reducă dobânzile, urmând o traiectorie care ar putea duce...
Ultima oră
Pe aceeași temă