10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportUEFA a îmbunătățit timpul de intervenție a sistemului VAR

UEFA a îmbunătățit timpul de intervenție a sistemului VAR

Şeful comisiei de arbitri a UEFA, Roberto Rosetti, a declarat că este foarte încântat de modul în care VAR este utilizat în competiţie, dar a reiterat faptul că sistemul de asistenţă video are ca obiectiv doar corectarea unor greşeli clare şi evidente.

În acest sezon al Ligii Campionilor, în meciurile din play-off şi faza grupelor, 27 de decizii au fost corectate de VAR, adică o medie de o decizie la fiecare patru meciuri.

”Asta arată calitatea performanţei arbitrilor. În plus, am simţit că timpul pentru a revizui o decizie este important. Până acum, timpul mediu pentru corectarea unei decizii a fost de un minut şi 30 secunde, cu 15 secunde mai puţin ca în sezonul trecut”, a precizat Rosetti.

Utilizarea VAR a suscitat şi anumite critici, mai ales în Anglia, unde se sugerează că oficialii VAR au mai multă putere decât cei de pe teren.

”Aş sublinia încă o dată, în conformitate cu protocolul său, VAR este utilizat doar pentru greşeli clare şi evidente şi nu pentru situaţii controversate. Fotbalul are nevoie de arbitri buni şi mai presus de toate de oficiali ai meciului cu o puternică personalitate pe terenul de joc, care iau decizii corecte şi curajoase”, a adăugat Rosetti.

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, se numără vocile critice contra VAR, susţinând că modul său de utilizare în anumite ligi duc la schimbarea caracterului acestui sport.

UEFA a confirmat că VAR va fi introdus pentru prima oară în faza eliminatorie din Europa League, din acest sezon, şi apoi la meciurile de baraj pentru calificarea la EURO 2020, din martie, precum şi la turneul final al competiţiei continentale.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă