16.3 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSportUdrea suplimentează bugetele primăriilor prin sms

Udrea suplimentează bugetele primăriilor prin sms

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, care este şi vicepreşedinte al PDL, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că ministrul Turismului, Elena Udrea, l-a anunţat, prin SMS, că a suplimentat substanţial fondurile pentru infrastructura din judeţ, informează Mediafax.

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a spus că fondurile din Programul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii (PNDI) din judeţ au fost suplimentate cu 20-30 la sută.

„Îi mulţumesc doamnei Udrea că mi-a suplimentat fondurile la PNDI, am şi păstrat SMS-ul cum am reuşit să măresc, după o discuţie prietenoasă, sumele alocate pentru judeţul Mureş”, a spus Florea.

El a arătat mesajul respectiv – din 28 aprilie – jurnaliştilor, spunând că nu vrea „să se împăuneze” altcineva cu meritul său.

Primarul a afirmat că Mureşul merita fondurile respective, fiind un judeţ mare, cu peste 100 de unităţi administrative, iar în multe zone trebuiau suplimentate fondurile pentru proiecte.

El a precizat că, pe lângă „discuţia prietenoasă” purtată de el cu Elena Udrea, au fost trimise documentaţii la minister, iar o serie de primari şi prefectul judeţului au fost personal la Bucureşti pentru a convinge autorităţile să suplimenteze sumele respective.

„Suntem cam pe locul al doilea pe ţară vizavi de sumele alocate pe PNDI”, a spus Florea, adăugând că astfel nu vor mai rămâne zone „neacoperite” în judeţ.

MDRT a lansat licitaţia deschisă pentru ultimele şapte proiecte din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), care prevăd proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare a 610,4 km de drum judeţean şi 2.733,1 km drum de interes local, în 14 judeţe, cu o valoare estimată de 3,8 miliarde lei, fără TVA.

Proiectele vizează drumuri din judeţele Cluj, Alba, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Dolj, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Vaslui, Bacău, Harghita, Mureş, Hunedoara şi Timiş, pentru perioada 2011-2013. Pentru judeţul Mureş au fost alocaţi 291,5 milioane lei.

Cele mai citite

Adolescent de 14 ani, drogat, prins în timp ce conducea un moped furat

Minorul furase mopedul și avea un pasager în vârstă de 11 ani. Poliţiştii de la Brigada Rutieră l-au oprit, după ce au observat că...

Amnistia fiscală stârnește suspiciuni din cauza grabei și lipsei de comunicare, avertizează experții

Amnistia fiscală recent adoptată de guvern continuă să ridice semne de întrebare, în special din cauza grabei cu care a fost aprobată și a...

România, printre ultimele în UE la colectarea deșeurilor electronice: doar 31,7% reciclate în 2021, față de ținta de 65%

România s-a clasat în 2021 printre ultimele țări din UE în ceea ce privește colectarea deșeurilor din echipamente electrice și electronice (DEEE), cu un...
Ultima oră
Pe aceeași temă