21.1 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSportUdrea: Dacă vom investi încă zece ani în infrastructură, tot va mai...

Udrea: Dacă vom investi încă zece ani în infrastructură, tot va mai rămâne ceva de făcut

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a declarat, astăzi, că România derulează cele mai importante investiţii în infrastructură din ultimii 20 de ani, potrivit Agerpres.

 

Elena Udrea a spus că nevoile de finanţări pentru investiţii sunt atât de mari, încât, în ciuda sumelor alocate, peste zece ani vor mai rămâne lucrări de executat.

„La nevoile de investiţii în infrastructură pe care le are România, probabil că, dacă încă zece ani de aici încolo vom investi în infrastructură, tot mai avem câte ceva de făcut. Important este că se întâmplă lucruri care nu s-au întâmplat niciodată în ultimii 20 de ani. Este o concentrare uriaşe de efort şi de resurse, pentru a asigura realizarea acelor proiecte care stăteau prin sertare de ani de zile şi nu îşi găseau finanţare”, a afirmat ministrul Turismului.

Udrea susţine că prioritatea ei şi a Guvernului, în acest moment, o reprezintă absorbţia fondurilor europene. Ministrul, care a vizitat două obiective de investiţii cu fonduri europene, a dat Botoşaniul ca exemplu în ceea ce priveşte implementarea proiectelor cu finanţare de la Uniunea Europeană.

„Ţinta noastră este, anul acesta, să terminăm de contractat toate cele 4,3 miliarde de euro pe care le avem pe POR şi, desigur, să creştem procentul plăţilor făcute, astfel încât să reuşim să accesăm toţi banii europeni până la termenul pe care îl avem şi anume contractate 2013, plăţi 2015″, a mai spus Udrea.

Potrivit Agerpres, ministrul Turismului şi premierul Emil Boc au vizitat, astăzi, la Botoşani, Casa Ventura, o clădire monument reabilitată cu fonduri europene, dar şi un şantier al Primăriei municipiului Botoşani inclus într-un proiect de reabilitare urbană.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă