7.4 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportTVR transmite în perioada 4-11 februarie Campionatul Mondial al Cluburilor

TVR transmite în perioada 4-11 februarie Campionatul Mondial al Cluburilor

Campioanele celor 6 confederaţii, alături de câştigătoarea Ligii Qatar Stars, Al Duhail SC, vor susţine şase meciuri pentru a desemna cea mai bună echipă de club de fotbal din lume. Campionatul Mondial al Cluburilor are loc între 4 şi 11 februarie 2021 (cu două luni mai târziu decât fusese iniţial stabilit, din cauza pandemiei Covid-19) şi va putea fi urmărit în exclusivitate la TVR 1 şi online, pe TVR+. Auckland City, nominalizată să reprezinte Oceania, s-a retras din competiţie, tot din cauza măsurilor de carantină determinate de Covid-19 şi impuse de autorităţi în Noua Zeelandă.

 

Organizatorii Cupei Mondiale 2022 fac o repetiţie şi, pe 4 februarie, dau startul competiţiei mondiale de fotbal destinate cluburilor. Este pentru a doua oară când Qatar organizează Campionatul Mondial al Cluburilor, după ce a mai fost gazdă a competiţiei în 2019, ediţie câştigată de Liverpool. 

 

Turneul va însemna o oportunitate pentru Qatar de a testa cele două noi stadioane – este vorba despre Education City Stadium şi Ahmad Bin Ali, inaugurat pe 18 decembrie 2020, cu atracţii turistice şi spaţii de cazare situate în imediata lor apropiere. Pe lângă faptul că va oferi o experienţă memorabilă pentru jucători, fani şi oficialii competiţiei, turneul asigură şi un preview al Cupei Mondiale 2022, prima desfăşurată în Orientul Mijlociu.

 

Stadionul Ahmad Bin Ali va găzdui trei partide ale Campionatului Mondial al Cluburilor, începând cu meciul din runda a doua dintre deţinătoarele titlurilor CONCACAF Champions League, Tigres UANL şi AFC Champions League, Ulsan Hyundai, pe 4 februarie. Ahmad Bin Ali va fi, de asemenea, locul de desfăşurare a play-off-ului pentru locul 5, pe 7 februarie, înainte de a găzdui semifinala 2, dintre giganţii Europei, Bayern Munchen şi câştigătoarea dintre Al Duhail şi Al Ahly – meci care se va desfăşura pe 8 februarie.

 

Cu o capacitate de 40.000 de locuri, Education City Stadium va găzdui patru partide, inclusiv finala, desfăşurate de-a lungul a trei zile. Meciurile care vor avea loc aici sunt: Al Duhail (clubul gazdă) şi CAF Champions League, Al Ahly – pe 4 februarie, prima semifinală a competiţiei, care va întâlni Palmeiras, câştigătoarea Cupei Libertadores şi învingătoarea dintre Tigres UANL şi Ulsan Hyundai, pe 7 februarie, precum şi finala mică şi finala mare, pe 11 februarie. Palmeiras este unul dintre cele mai importante şi iubite cluburi ale Americii de Sud. Înfiinţat în 1914, „Palestra”, aşa cum s-a numit iniţial, a câştigat de 10 ori campionatul brazilian şi de două ori Copa Libertadores.

 

La TVR, telespectatorii pot viziona partidele Campionatului Mondial al Cluburilor (FIFA Club World Cup Qatar) după următorul program:

 

Tigres UANL –  Ulsan Hyundai – joi, 4 februarie, ora 16.00, live pe TVR+

                                                      – în noaptea de 4 spre 5 februarie, ora 0.45, înregistrat, la TVR 1

 

Al Duhail – Al Ahli – joi, 4 februarie, ora 19.30, live pe TVR+

                                   – în noaptea de 4 spre 5 februarie, ora 02.35, înregistrat, la TVR 1

 

Semifinala 1: Palmeiras – urmează să se decidă echipa (învingătoarea dintre Tigres UANL şi Ulsan Hyundai) – duminică, 7 februarie, ora 20.00, live pe TVR+

                                           – în noaptea de 7 spre 8 februarie, ora 00.00, înregistrat, la TVR 1

 

Semifinala 2: Urmează să se decidă echipa (câştigătoarea dintre Al Duhail şi Al Ahly) – Bayern Munchen – luni, 8 februarie, ora 20.00, live pe TVR+

                 – în noaptea de 8 spre 9 februarie, ora 00.45, înregistrat, la TVR 1

 

Finala mică – joi, 11 februarie, ora 17.00, live pe TVR+

                     – în noaptea de 11 spre 12 februarie, ora 00.45, înregistrat, la TVR 1

 

FINALA – joi, 11 februarie, ora 20.00, live pe TVR 1 şi TVR+ 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă