15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportTurul ciclist al Franței a fost amânat

Turul ciclist al Franței a fost amânat

Decizia reprogramării celei mai importante competiții de ciclism din lume a fost luată de organizatori după ce preşedintele Emmanuel Macron a anunţat interzicerea evenimentelor cu public numeros cel puţin până la mijlocul lunii iulie, pe fondul crizei provocate de virusul Covid-19.

„Ţinerea Turului Franţei 2020 la datele anunţate iniţial nu va fi posibilă din cauza măsurilor de prevenire a pandemiei de Covid-19”, au anunțat organizatorii „Marii Bucle”, care au subliniat clar că nu doresc o cursă fără spectatori, cum a fost recent clasica Paris-Nisa. Chiar dacă oficial nu s-a anunțat noua dată de desfășurare a turului, se pare că acesta ar urma să aibă loc între 29 august şi 20 septembrie. Ultima etapă a competiţiei de 23 de zile, cu 21 de etape, va avea sosirea la Paris, pe 20 septembrie, și se va încheia cu tradiţionalul sprint de pe Champs Elysees.

Recent, ciclistul britanic Geraint Thomas, câștigătorul ediției din 2018, a vorbit despre posibilitatea ca Turul Franței să se desfășoare fără spectatori. Într-un interviu acordat presei din Marea Britanie, acesta a fost categoric: „Nu are cum să fie la fel fără a avea fani pe margine”.

Aceeași soartă cu „Marea Buclă” a avut-o și ediția din acest an a Turului Italiei, care trebuia să aibă loc între 9 şi 31 mai. De asemenea, nu vor mai avea loc nici Turul Elveţiei şi cursa Criterium du Dauphine, evenimente care pregăteau Turul Franţei. De-a lungul istoriei de peste un secol, Turul Franţei a mai fost anulat în timpul celor două conflagrații mondiale, între 1915-1918 și 1940-1946.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...

PSD Livrează: Pensiile înainte de Paște în 2024

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a decis ca, în 2024, cu ocazia Paștelui Ortodox, pensiile pentru cei aproximativ 5 milioane de pensionari din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă