11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportTurneul Campioanelor: Kiki Bertens câștigă meciul cu Barty

Turneul Campioanelor: Kiki Bertens câștigă meciul cu Barty

Bertens (27 ani, 10 WTA), care a înlocuit-o în ultimul moment pe japoneza Naomi Osaka, după ce aceasta a declarat forfait chiar marţi, s-a impus neaşteptat, după două ore şi 9 minute.

Barty (23 ani), care câştigase toate cele cinci confruntări anterioare cu Bertens, dintre care trei anul acesta, a luat primul set fără probleme, cu 6-3. Bertens a jucat tot mai bine şi a reuşit să încline balanţa, întorcând rezultatul de la 2-3 la 6-3, cu patru ghemuri consecutive. Olandeza a dominat setul decisiv, în care a condus cu 4-0, câştigând în cele din urmă cu 6-4.

Australianca Barty câştigase meciul său de debut în faţa elveţiencei Belinda Bencic, cu 5-7, 6-1, 6-2, iar în ultima partidă din grupă o va înfrunta pe cehoaica Petra Kvitova.

Bertens poate rata calificarea în semifinale şi dacă se va impune în ultimul său meci, cu Bencic, deoarece primul criteriu este numărul de victorii, iar al doilea este cel al numărului de meciuri jucate. Bertens a jucat finala ediţiei trecute, desfăşurată la Singapore.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă