5.8 C
București
luni, 4 noiembrie 2024
AcasăSportTraian Ungureanu: Pentru propunerea suspendării, Ponta va câştiga Nobelul pentru economie

Traian Ungureanu: Pentru propunerea suspendării, Ponta va câştiga Nobelul pentru economie

Eurodeputatul PDL Traian Ungureanu spune că suspendarea preşedintelui, un gest care, potrivit pesediştilor, va oferi României ieşirea din criză, devenind apoi co soluţie mondială antirecesiune, îi va aduce lui Victor Ponta un Nobel pentru economie, un premiu pe care „să-l rumege la bătrâneţe”, potrivit Newsin.

„Dacă are un pic de minte şi ascultă de Dr. Ponta Victor, România ar putea oferi lumii soluţia de ieşire din criză: suspendarea preşedintelui! E de sperat că susţinătorul proiectului va reuşi şi că leacul va aduce românilor prosperitatea imediată. În caz de reuşită, doctrina Doctorului Ponta va fi, desigur, importată şi aplicată în toate statele atinse de criză. Şefii de stat de pe tot cuprinsul Uniunii Europene vor fi suspendaţi rapid, economiile vor tresări încîntate, recesiunea îşi va da duhul şi o lume întreagă va fi recunoscătoae dlui Ponta pentru o soluţie atît de simplă şi izbăvitoare”, scrie pedelistul pe blog cu ironie.

El spune în acelaşi ton zeflemist că până şi Traian Băsescu, care îi va retrage şefului PSD apelativul de „tîrîtor pe preş”, va admite meritele suspendării sale, iar drept urmare va milita ca Victor Ponta să câştige Nobelul pentru economie. „E de crezut că însuşi fostul Preşedinte Băsescu va admite, în sfîrşit, meritele planului de regenerare prin suspendare conceput de Dr. Ponta. În cele din urmă, vom fi cu toţii de acord că un român a pus capăt crizei economice globale şi asta e mai important decît orice dispută de partid sau personală. Băsescu va retrage public declaraţia despre talentul de tîrîtor pe preş al dlui Ponta şi va deveni şeful campaniei care va susţine candidatura Doctorului Ponta la Nobelul pentru Economie”, continuă Ungureanu.

Revenind la un ton mai serios, eurodeputatul spune că suspendarea preşedintelui este rezultatul nebuniei şi a „indiferenţei scelerate”,un gest care va da „lovitura fatală” ţării.

„În 2007, suspendarea Preşedintelui putea, la limită, părea un gest de ostilitate fanatică şi personală. În 2010, ideea nebunească a unei noi suspendări e, pur şi simplu, dovada indiferenţei scelerate. România? Ducă-se, dacă asta ne dă prada! (….)Suspendarea ratată a Preşedintelui şi noul proiect de suspendare a Preşedintelui n-au nimic de-a face cu economia, criza sau pensionarii. În ambele cazuri, ţinta e Băsescu şi anume Băsescu şef de stat, mai precis, un stat în continuare neadjudecat de clanul care mai are de adjudecat doar inima statului. În vremuri de stabilitate economică, asaltul trupei care are nevoie de putere absolută în România, s-a soldat cu gălăgiosul război între palate. În vremuri de criză economică profundă, acelaşi asalt cere din nou capul lui Băsescu dar e gata, cu această ocazie, să aplice lovitura fatală unei naţiuni la strîmtoare”, mai crede Ungureanu.

„S-ar putea înţelege că PSD a aplicat o dată tratamentul greşit şi se pregăteşte să persevereze, repetînd eroarea. Dar asta numai dacă sîntem siliţi să facem PSD-ului favoarea de a-l suspecta de bune intenţii. În lumea reală şi încă tolerantă a dictaturii Băsescu, lucrurile stau altfel. Nimic nu ne poate sili să ne intoxicăm cu gunoaiele secretate de Dr. Ponta şi scuipate amplificat de Antenităţile Lor Antena şi Realitatea TV”, îi atacă el pe artizanii suspendării.

„Planurile Ponta – PSD au trecut demult de limita care-l face pe hoţul cel mai mărunt să-şi odihnească şperaclul şi să caute alt loc de jaf. Gîndirea acestor oameni s-a blocat pe veci în limitele date animalului: răpune şi vei avea! Ce o să ia, odată cu România, Ponta şi ai lui? Un faliment a la grecque? Nici măcar asta. Gardienii germani au agenda plină. Dr. Ponta va cîştiga un Nobel pentru ceva inadmisibil şi noroios. Singur, împotriva ţării care l-a născut. Îl va rumega, la bătrîneţe, în amintirea şi cu hramul nefericitului Ion Iliescu, părinte de pramatii şi năpasta de serviciu pe naţiune”, conchide Traian Ungureanu.

Cele mai citite

Republica Moldova își alege astăzi președintele

În premieră, la aceste alegeri, este pilotat votul prin corespondență în șase state – SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda Bătălia politică se dă...

Scut uman în jurul suitei regale. Sute de spanioli au aruncat cu noroi și lemne în regele Felipe și regina Letizia

Cu faţa şi hainele pline de noroi, regele şi regina au fost nevoiţi să-şi încheie vizita la Paiporta, epicentrul inundaţiilor care au afectat Spania Sinistrații...

Câte o mașină de poliție la fiecare secție de votare în Republica Moldova

Simpatizanți ai lui Șor ar fi promis bani în schimbul voturilor împotriva unui anumit candidat Echipajele de poliție vor monitoriza dacă, în turul doi al...
Ultima oră
Pe aceeași temă