26.8 C
București
duminică, 21 iulie 2024
AcasăSportToni Grebla: Cea mai buna solutie pentru PSD ar fi acum ca...

Toni Grebla: Cea mai buna solutie pentru PSD ar fi acum ca Iliescu sa fie presedinte interimar un an

Varianta ca Ion Iliescu sa preia conducerea partidului, interimar, pentru un an, ar fi solutia cea mai buna pentru PSD la momentul actual, iar aceasta solutie va fi discutata in partid dupa sarbatori, a spus senatorul PSD de Gorj Toni Grebla, duminica, pentru Mediafax.

Grebla, care este presedinte al Comisiei juridice din Senat, spune ca varianta respectiva a fost discutata si impartasita cu alti colegi de-ai sai din partid, urmand sa fie pusa in dezbaterea PSD dupa sarbatorile de iarna.

"Domnul Iliescu cred ca ar putea fi solutia cea mai echilibrata la momentul actual pentru a putea organiza intr-un an de zile un congres la care sa fie aleasa o noua conducere a partidului. Dumnealui, si ca presedinte onorific, nu poate fi acuzat sau suspectat ca ar favoriza pe unul sau altul dintre potentialii candidati la conducerea partidului si, in consecinta, si eu si alti colegi consideram ca poate fi solutia cea mai buna acum pentru situatia in care se afla PSD dupa pierderea alegerilor prezidentiale", a declarat Grebla.

Senatorul PSD considera ca anul 2010 ar putea fi pentru partid, cu Ion Iliescu la conducere, anul pentru reorganizarea interna si pentru pregatirea alegerilor locale si parlamentare din 2012.

"Este evident ca trebuie sa facem schimbari si sa ne gandim la anul electoral 2012. Cine va prelua sefia partidului trebuie sa asigure victoria in 2012, iar cu domnul Iliescu, in calitate de presedinte interimar pentru un an de zile, putem organiza un congres la care sa candideze cine doreste pentru functia de presedinte si cea mai buna echipa sa poata fi aleasa", afirma Grebla.

Senatorul social-democrat a mai spus ca momentul in care Ion Iliescu ar putea reveni in fruntea partidului l-ar putea reprezenta o sedinta de Consiliu National sau "oricare alta formula" care poate fi luata in discutie la inceputul lui 2010.

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, vineri, ca i-a informat pe membrii Comitetului Executiv National ca va candida pentru inca un mandat la conducerea partidului la Congresul care va avea loc in 2010.

Geoana a spus ca membrii Comitetului Executiv, cu o singura exceptie, au acordat actualei echipe de conducere un vot de incredere pentru a asigura politica de opozitie si pentru a pregati Congresul statutar din 2010.

El a anuntat ca la sfarsitul lui ianuarie va avea loc Consiliul National, care va lua in discutie evaluarea alegerilor prezidentiale, programul politic si va convoca Congresul statutar.

Geoana a mai afirmat, raspunzand unei intrebari legate de criticile formulate dupa alegeri de mai multi lideri ai partidului, ca este in natura omului "sa fie pe placul sefului cand lucrurile merg bine si de a deveni mai carcotas cand merg mai putin bine".

Fara a face referiri concrete, Geoana a apreciat ca unii lideri "care au stat pe margine" si care mai mult au "incurcat" in perioada campaniei electorale, vor continua sa se exprime critic si in perioada urmatoare, profitand de faptul ca sunt invitati la emisiuni televizate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă