15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportTomas Ryde a fost demis

Tomas Ryde a fost demis

Comisia Tehnică a Federației Române de Handbal (FRH) a votat demiterea lui Tomas Ryde din fruntea echipei naționale, din cauza rezultatelor dezamăgitoare din ultima vreme. Din cei 11 antrenori care și-au exprimat votul, doar patru au pledat pentru rămânerea suedezului.

Pentru înlocuirea lui Ryde au fost avansate patru nume de tehnicieni. Este vorba despre Bogdan Burcea, Florentin Pera, Adrian Vasile şi Aurelian Roşca. Președintele FRH, Alexandru Dedu, va avea discuţii individuale cu cei patru antrenori nominalizaţi, pentru a afla dacă sunt disponibili pentru echipa naţională şi dacă acceptă condițiile propuse. Antrenorul principal ales în urma negocierilor va fi apoi propus pentru validare într-o şedinţă a Consiliului de administraţie al FRH.

Tomas Ryde a preluat naţionala României în mai 2019 şi era la al doilea său mandat pe banca tricolorelor, pregătind echipa și la Campionatul Mondial din Danemarca (2015), unde a reuşit sa obţină medalia de bronz, şi la Jocurile Olimpice de la Rio (2016), acolo unde România a încheiat pe locul 9.

La Campionatul Mondial găzduit de Japonia, România s-a clasat pe locul 12, „reușind” contraperformanța de a pierde trei meciuri la o diferență de cel puțin 12 goluri. Cea mai mare umilință suferită de tricolore a fost în partida cu Japonia, când niponele s-au impus cu 37-20.

Obiectivul noului antrenor va fi calificarea la Olimpiadă, prin intermediul turneului preolimpic. România va încerca să prindă ultimul tren către Jocurile Olimpice cu Norvegia, Muntenegru şi Coreea de Nord, la turneul care va avea loc între 19 și 22 martie 2020. Competiția se va disputa pe terenul muntenegrencelor, iar primele două clasate își vor asigura prezența la Tokyo.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă