21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSportVești proaste pentru fanii lui Nadal

Vești proaste pentru fanii lui Nadal

Rafael Nadal a anunţat, pe reţelele de socializare, că a început un tratament la picior, care necesită ”mai multe zile de repaus şi câteva săptămâni departe de teren”, ceea ce pune sub semnul întrebării prezenţa sa în circuit la începutul sezonului viitor.

Nadal a postat mesajul său alături de o fotografie în care apare cu piciorul stâng bandajat, fără să aibă nevoie de cârje. El a precizat că se află la Barcelona alături de echipa sa medicală, “pentru a primi tratament la picior”. “Înapoi acasă şi în proces de recuperare. Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere”, a mai scris el.

În vârstă de 34 ani, Rafael Nadal a anunţat la sfârşitul lunii august că pune capăt sezonului 2021 pentru a se concentra asupra recuperării sale, după ce a trebuit să renunţe la Wimbledon, la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi la US Open.

“Din păcate, trebuie să închei sezonul 2021. Sincer, am suferit mai mult decât ar trebui cu piciorul, de un an, şi am nevoie de ceva timp” pentru recuperare, a anunţat el la momentul respectiv, pe reţelele de socializare.

Nadal a suferit o fractură de stres la osul scafoid de la piciorul stâng în 2004, iar problemele au revenit în 2005, când a fost diagnosticat cu o afecţiune congenitală la picior, cauzată de deformarea scafoidului.

Acum, odată cu noul tratament, spaniolul speră să scape de probleme pentru a putea reveni pe teren, deşi, în funcţie de numărul de săptămâni în care va rămâne inactiv, ar putea rata începutul sezonului 2022.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă