14.2 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiSerena Williams a jucat probabil ultimul meci din carieră

Serena Williams a jucat probabil ultimul meci din carieră

Serena Williams s-a oprit în turul al treilea la US Open, după ce a fost învinsă în trei seturi, 7-5, 6-7 (4/7), 6-1, de australianca Ajla Tomjlanovic, în ceea ce ar putea fi ultimul meci din cariera jucătoarei din Statele Unite.

Cea mai mică dintre surorile Williams, care va împlini 41 de ani pe 26 septembrie, anunţase la începutul lunii august că se va retrage în curând din activitate, fără să spună când sau unde se va întâmpla acest lucru, însă turneul de la Flushing Meadows, la care a cucerit în 1999, la doar 17 ani, primul dintre cele 23 de trofee de Mare Şlem din palmaresul său, pare să fie poarta de ieşire ideală pentru campioana din Statele Unite.

“Nu ştiu dacă voi mai reveni în competiţie. Nu mă gândesc la asta. Dar mi-a plăcut întotdeauna Australia (unde se va disputa următorul turneu de Grand Slam, în ianuarie 2023 – n.red). Am parcurs o cale lungă de la ediţia de anul trecut de la Wimbledon. Aşa că încă nu ştiu dacă este ultimul meu moment sau nu. Este nevoie de multă muncă pentru a ajunge acolo. Şi este clar că sunt în continuare capabilă de asta. Dar mai sunt multe alte lucruri. Sunt pregătită să fiu mamă, să explorez o altă versiune a Serenei. Din punct de vedere tehnic, sunt în continuare super tânără, aşa că vreau să profit de viaţă cât timp pot încă să merg”, a declarat Serena Williams finalul jocului de vineri.

“Pentru început vreau să mă odihnesc şi să-mi petrec timpul alături de fiica mea. Am fost cu ea aproape în fiecare zi din viaţa ei. Şi cariera mea a fost greu de gestionat pentru ea. Aşa că va fi frumos să petrec timpul alături de ea şi să facem lucruri pe care nu am reuşit să le facem. Viitorul meu este atât de luminos… Tenisul a ocupat un asemenea loc în viaţa mea încât nu îmi pot imagina că nu voi rămâne implicată în acest sport. Nu ştiu încă în ce mod. Dar mi-a oferit atât de multe, am trăit atâtea momente incredibile graţie tenisului, încât nu îmi pot imagina viitorul fără tenis. Însă în ce fel? Nu am nici cea mai mică idee”, a adăugat americanca.

Meciul dintre Serena Williams şi Ajla Tomljanovic a fost urmărit de 23.859 de spectatori, pe terenul Arthur Ashe, organizatorii anunţând că a fost înregistrat vineri un total record de 72.039 de spectatori la partidele găzduite de arena USTA Billie Jean King National Tennis Center.

Rezultate din turul 3 al US Open

Zhang Shuai (China) – Rebecca Marino (Canada) 6-2, 6-4
Cori Gauff (SUA/N.12) – Madison Keys (SUA/N.20) 6-2, 6-3
Caroline Garcia (Franţa/N.17) – Bianca Andreescu (Canada) 6-3, 6-2
Alison Riske (SUA/N.29) – Wang Xiyu (China) 6-4, 3-6, 6-4
Ons Jabeur (Tunisia/N.5) – Shelby Rogers (SUA/N.31) 4-6, 6-4, 6-3
Veronika Kudermetova (Rusia/N.18) – Dalma Galfi (Ungaria) 6-2, 6-0
Liudmila Samsonova (Rusia) – Aleksandra Krunic (Serbia) 6-3, 6-3
Ajla Tomljanovic (Australia) – Serena Williams (SUA) 7-5, 6-7 (4/7), 6-1
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea) 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...

Sârbii din Kosovo participă la un referendum pentru revocarea primarilor albanezi

Etnicii sârbi din provincia Kosovo sunt chemați la un referendum în care să se pronunțe asupra revocării primarilor albanezi din mai multe localități ale...

Nici în 2024 nu vor fi taxe noi, promite Ciucă

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și președinte al PNL, promite că, în anul 2024, în România nu vor fi "taxe noi". "Cota unică este foarte atractivă...
Ultima oră
Pe aceeași temă