20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportTenis feminin: Sharapova, OUT de la Australian Open

Tenis feminin: Sharapova, OUT de la Australian Open

Sharapova (32 ani), aflată în prezent pe locul 145 WTA, a luat parte la această competiţia în baza unui wildcard oferit de organizatori. Ea nu a mai câştigat un meci de Grand Slam de la ediţia trecută a turneului de la antipozi, unde a reuşit să atingă optimile de finală.

Donna Vekic, cap de serie numărul 19 la Australian Open, o va înfrunta turul al doilea pe câştigătoarea partidei dintre românca Monica Niculescu, venită din calificări, şi franţuzoaica Alize Cornet.

Tot marţi a părăsit turneul de la Melbourne şi britanica Johanna Konta, favorita numărul 12, care s-a înclinat în două seturi, 4-6, 2-6, în faţa tunisiencei Ons Jabeur.

În schimb, Karolina Pliskova din Cehia şi-a respectat statutul de favorită nr. 2, impunându-se cu 6-1, 7-5 în faţa franţuzoaicei Kristina Mladenova, iar în turul următor o va avea ca adversară pe învingătoarea duelului dintre germanca Laura Siegemund şi americanca CoCo Vandeweghe.

Cele mai citite

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă