16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportTAS o bagă pe Manchester City în Europa

TAS o bagă pe Manchester City în Europa

Cu toate că la jumătatea lunii februarie UEFA o excludea pe fosta campioană a Angliei din competițiile europene pentru două sezoane din cauza neregulilor financiare, tribunalul cu sediul în Elveția a întors decizia la 180 de grade. Astfel, „Cetățenii” vor putea evolua și în viitoarea stagiune din Champions League, în pofida faptului că au încălcat fair-play-ul financiar.

Englezii au fost acuzați că au avut cheltuieli mult mai mari decât câștigurile realizate și că ar fi primit injecții de capital din partea proprietarilor. Clubul condus de familia regală din Abu Dhabi a fost sancţionat de UEFA pentru subevaluarea veniturilor din contractele de sponsorizare intrate în buget în perioada 2012-2016.

Mai mult, în afară de anularea suspendării, TAS a redus și valoarea amenzii aplicate inițial, de la 30 de milioane de euro, la „doar” 10 milioane.

După această veste, Pep Guardiola, celebrul antrenor spaniol al celor de la City, are toate motivele să continue la gruparea de pe Etihad Stadium. Dacă ar fi absentat din cupele europene în următoarele două sezoane, City ar fi urmat să aibă pierderi financiare de peste 200 de milioane de euro.

Decizia a stârnit nemulțumire printre rivalii din Premier League. Cel mai vocal a fost Jose Mourinho, tehnicianul celor de la Tottenham Hotspur. „Cred că acesta va fi sfârşitul fair-play-ului financiar, fiindcă nu are sens. Aş dori să-l văd folosit într-un mod corespunzător. Cred că e mai bine să deschidem uşa circului şi să lăsăm toată lumea să se bucure”, a spus portughezul. Nici Juergen Klopp, antrenorul lui FC Liverpool, nu privește cu ochi buni decizia TAS. „Nu sunt eu cel în măsură să judec asta, dar cred că acest sistem trebuie menţinut. Altfel, competiția va deveni foarte dificilă şi cred că va conduce automat la un soi de superligă mondială cu vreo zece cluburi, care va depinde de patronii de cluburi şi nu de numele echipelor. Este logic să avem aceste reguli”, a explicat Klopp.

În actuala ediție a Champions League, City este foarte aproape de eliminarea celor de la Real Madrid, după ce în partida tur a optimilor, disputată în Spania, înainte de pandemie, s-a impus cu 2-1.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă