13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportTAS a majorat suspendarea italiencei Sara Errani pentru dopaj

TAS a majorat suspendarea italiencei Sara Errani pentru dopaj

În august 2017, o instanţă independentă a Federaţiei internaţionale de tenis (ITF) a suspendat-o pe Errani pentru două luni, din cauza unui control pozitiv inopinat la substanţa letrozol, din familia de hormoni şi modulatori metabolitici, pe 16 februarie 2017.

Errani, 30 ani, a justificat prezenţa substanţei prin faptul că a intrat accidental în contact cu medicamentul pe care mama ei îl lua din motive de sănătate. Câştigătoare a 5 Grand Slam-uri la dublu, italianca a făcut apel la TAS pentru anularea suspendării, dar forul de la Lausanne a majorat suspendarea la 10 luni cu efect imediat şi a anulat rezultatele ei din perioada 16 februarie – 17 iunie 2017.

Agenţia italiană antidoping a făcut, de asemenea, recurs la decizia ITF şi a cerut la TAS o suspendare mai drastică.

Errani, nr. 74 WTA, mai are de efectuat 8 luni de suspendare, după cele 2 efectuate deja. Ea a jucat la Roland Garros, unde a fost eliminată în primul tur de franţuzoaica Alize Cornet. 

Cele mai citite

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Doliu în baschetul românesc. S-a stins din viață fostul mare jucător și antrenor Horațiu Giurgiu

În această dimineață, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 86 de ani, s-a stins din viață una dintre legendele baschetului românesc,...
Ultima oră
Pe aceeași temă