12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportSuporterii lui Dinamo au strâns 50.000 de euro pentru plata salariilor jucătorilor

Suporterii lui Dinamo au strâns 50.000 de euro pentru plata salariilor jucătorilor

“Suntem oameni ai acţiunilor, ai faptelor. Trecem dincolo de vorbe. După plata licenţei de către suporteri, prin Programul DDB, suntem gata să oferim alţi 50.000 de euro, care s-au strâns în ultima săptămână, pentru plata salariilor jucătorilor. Suma aceasta se adaugă celorlalte două tranşe deja transferate către club, 200.000 euro şi 150.000 euro. Membrii DDB vor primi prin email invitaţia de a vota această propunere. Nu putem lăsa echipa la greu. Banii cu care ajutăm clubul nu se pierd şi nu sunt puşi într-un sac fără fund”, precizează sursa citată.

Fanii precizează că sumele strânse sunt vărsate în contul clubului FC Dinamo sub formă de împrumut, asigurându-se ulterior că banii ajung la jucători. Conform contractelor de împrumut cu clubul, dacă sumele nu se întorc în Programul DDB la data scadentă, acestea se transformă în acţiuni, în felul acesta suporterii putând ajunge să deţină 20% din clubul Dinamo.

“Măsurile sunt gândite în aşa fel încât un potenţial investitor serios să poată prelua clubul fără a fi împiedicat de intervenţia noastră. Dorim ca investitorii interesaţi de preluarea pachetului majoritar să se prezinte în mod deschis şi transparent şi să prezinte garanţii solide că pot ţine un club ca Dinamo. În România au fost prea multe experienţe nefericite cu anonimi care au preluat destinele unor cluburi pe baza unor promisiuni şi apoi au dispărut în ceaţă. Tocmai de aceea trebuie să fim pregătiţi, noi, suporterii, să preluăm clubul, în cazul în care nu va exista alternativa unui investitor serios. Până la urmă suntem singurii care am trecut dincolo de vorbe şi promisiuni, la fapte. Suntem 5.600 de membri DDB. În momentul în care vom ajunge la 10.000 de membri în Programul DDB, vom fi gata să ne asumăm preluarea clubului, adică pachetul majoritar de acţiuni”, se mai arată în comunicatul suporterilor.

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, declara la jumătatea lunii trecute că a ajuns la “un compromis” pentru vânzarea cu un leu a clubului de fotbal către un grup de investitori spanioli, reprezentat de Herminio Menendez, fost director general al grupărilor spaniole Sporting Gijon şi Sevilla FC.

Investitorii iberici, care ar dori să îl pună preşedinte la FC Dinamo pe fostul jucător şi antrenor Ioan Andone, ar fi trebuit să achite restanţele de 180.000 de euro până la 30 aprilie pentru ca echipa să primească licenţa de participare în ediţia 2020-2021 a Ligii I.

O altă variantă de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni pe care îl deţine la FC Dinamo vine tot din Spania, susţine Ionuţ Negoiţă.

Negoiţă spune că în cazul în care nu se ajunge la un acord cu un investitor va ceda clubul suporterilor, dar speră ca aceştia, reprezentanţi de Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo (ADPD) şi Asociaţia Suporterilor “Peluza Cătălin Hîldan”, să se unească.

Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo (ADPD), susţinută de Cornel Dinu, a făcut, la 17 aprilie, o ofertă publică în valoare de un leu pentru cumpărarea de la omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a pachetului majoritar de acţiuni (82,9368%) pe care îl deţine la clubul de fotbal FC Dinamo.

Cealaltă asociaţie a suporterilor dinamovişti, AS “Peluza Cătălin Hîldan”, şi-a arătat la rândul ei disponibilitatea de a începe tratativele cu Ionuţ Negoiţă pentru preluarea clubului de fotbal FC Dinamo Bucureşti. Asociaţia Suporterilor “Peluza Cătălin Hîldan” a cumpărat în luna februarie a acestui an 10,06% din acţiunile deţinute de Ionuţ Negoiţă la gruparea bucureşteană prin programul socios “Doar Dinamo Bucureşti” (DDB). Aceeaşi asociaţie a strâns în ultimele zile din donaţii aproximativ 200.000 de lei pentru obţinerea licenţei clubului pentru sezonul 2020-2021 al Ligii I.

Ionuţ Negoiţă a anunţat la sfârşitul lunii martie că nu mai este dispus să investească la FC Dinamo şi că gruparea are nevoie de aproximativ 180.000 de euro pentru a achita datoriile până la sfârşitul lunii aprilie şi a obţine licenţa de participare în ediţia 2020-2021 a Ligii I. De asemenea, el a precizat că este dispus să cedeze oricui cele 82,9368% de procente pe care le deţine prin firma SC Lotus Perfect Products SRL la FC Dinamo în schimbul sumei simbolice de un leu.

Cele mai citite

Eurostat: România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5% din PIB în 2023,...

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...

FOTO. Anca Dumitra, Gianina din “Las Fierbinți”, a făcut marele anunț! Ce se întâmplă cu actrița

Anca Dumitra, cunoscută pentru rolul său ca „Gianina” în popularul serial de la Pro TV "Las Fierbinți", a făcut marele anunț: este însărcinată cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă