27.8 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăSportSulfina Barbu: Ponta şi echipa lui joacă în piesa "O guvernare pierdută"

Sulfina Barbu: Ponta şi echipa lui joacă în piesa „O guvernare pierdută”

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, joi, că la cinci luni de guvernare USL, haosul şi nepricerea au atins noi culmi şi a arătat că Victor Ponta şi toată echipa acestuia joacă în piesa „O guvernare pierdută”, potrivit Mediafax.

Sulfina Barbu a spus că în aceste cinci luni de guvernare USL, a fost circ şi eşec în privatizarea Oltchim şi acest lucru a fost urmat de episodul măririi taxelor şi impozitelor cu 16,05% începând cu 2013, ceea ce face ca PDL să ceară din nou Guvernului Ponta să prezinte, până la 15 octombrie, în Parlament, bugetul pe anul viitor.

Ea a spus că Victor Ponta a încercat să ascundă decizia Guvernului de a mări taxele şi impozitele din 2013 dând vina pe comunicarea din Ministerul Finanţelor. „Victor Ponta spunea aseară că s-a văzut în piesa «O scrisoare pierdută» noi spunem că el şi toată echipa joacă de cinci luni piesa «O guvernare pierdută»”, a spus Barbu.

Ea a adăugat că USL aruncă cu promisiuni, dar nu au bani să le îndeplinească.

Potrivit Sulfinei Barbu, proiectul Guvernului obligă primarii din toată ţara să mărească impozitele şi taxele cu peste 16%, iar USL vrea să ascundă acest lucru neprezentând bugetul în Parlament.

„PDL cere din nou Guvernului Ponta să prezinte în Parlament bugetul pe 2013 în Parlament până pe 15 octombrie, dacă nu face acest lucru USL recunoaşte că este alianţa minciunilor şi promisiunilor deşarte”, a adăugat Sulfina Barbu.

Ea a mai spus că Guvernul Ponta a reîntregit salariile cu 8%, dar acest lucru a rămas doar pe hârtie, deoarece puterea de cumpărare a scăzut, inflaţia şi leul au crescut şi urmează scumpiri în lanţ.

„Avem convingerea că USL pregteşte o notă de plată foarte mari pentru români în secret, nu transparent, cum cere legea”, a mai spus Barbu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă