„Am venit aici anul trecut pentru a-mi pune la dispoziţie experienţa mea managerială şi cred că în intervalul în care am ocupat funcţia de subprefect mi-am făcut datoria. Gestul meu nu are nicio conotaţie politică, nu am alte motive decât dorinţa de a mă întoarce în domeniul economic”, a precizat, pentru Agerpres, Adrian Burlănescu.
Adrian Burlănescu are 31 de ani, este inginer, iar, până în octombrie 2009, a fost manager general al Societăţii HERVIL din Râmnicu Vâlcea, agent economic specializat în producţia de pompe şi echipamente hidraulice.
În octombrie 2009, după retragerea PSD de la guvernare şi prin demiterea prefectului social-democrat Remus Grigorescu, Petre Ungureanu, fost subprefect, a fost numit prefect de Vâlcea.
Postul de subprefect rămas vacant a fost ocupat, la recomandarea PDL, de Adrian Burlănescu.