11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSportStroe: „Îmi doresc ca sportul să aibă spectatori”

Stroe: „Îmi doresc ca sportul să aibă spectatori”

În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat că dacă numărul de infectări cu COVID-19 din țara noastră va cunoaște o scădere abruptă, accesul publicului la competițiile sportive ar putea fi permis mai devreme decât s-a preconizat inițial.

„Eu îmi doresc ca sportul să aibă spectatori. Oriunde în lume s-a repornit competiţia, acest lucru s-a făcut fără spectatori în fază incipientă. După modelul în care treptat am relaxat toate măsurile în zona sportivă, e posibil să avem spectatori. Eu sunt optimist. Sper să ajungem în momentul în care să avem spectatori pe stadioane. Îmi doresc acest lucru ca orice alt iubitor de sport. Accesul spectatorilor este în directă relaţie cu evoluţia pandemiei. Dacă vom avea o evoluţie bună, în sensul diminuării la minimum a numărului de infectări, cu siguranţă nimeni nu e nebun să ţină spectatorii în afara stadioanelor”, a spus Ionuț Stroe.

Legat de meciurile din campionatul de fotbal, care urmează să reînceapă în weekendu-ul 13-14 iunie, acesta a avertizat că apariţia unui singur caz de infectare cu coronavirus în Liga 1 ar duce la întreruperea competiţiei, iar reprezentanţii LPF şi FRF ar trebui să fie conştienţi de acest lucru. „Un caz pozitiv ar duce la întreruperea sezonului, sunt conștient, la fel ar trebui să fie și cei de la LPF și FRF. Înainte de toate, înainte de orice competiţie sportivă sau presiune publică, punem sănătatea sportivilor”, a mai spus Stroe.

Acesta a menționat că în cazul în care cluburile decid să renunţe la cantonamentele centralizate, o vor face pe propria semnătură: „Recomandarea noastră privind antrenamentele în grup la un sport precum fotbalul a fost să se efectueze în regim de cantonament. Cluburile care renunță la această măsură o vor face sub semnătură, asumându-şi răspunderea”.

Cu opt etape înainte de final, CFR Cluj este lider în play-off-ul Ligii 1, cu 30 de puncte. Ardelenii sunt urmați de FCSB și Craiova, ambele având un handicap de 4 puncte.

 

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

Zgonea (ANCOM): Sectorul de poştă şi curierat ar putea ajunge la o cifră de afaceri de un miliard de euro

Sectorul de poştă şi curierat este în plină dezvoltare şi ar putea ajunge la o cifră de afaceri de un miliard de euro în...
Ultima oră
Pe aceeași temă