Vicepreşedintele PNL Romeo Stavarache a declarat, la RFI România, că liberalii încearcă să se depărteze de PSD, apreciind că programul economic al social-democraţilor este „populist” şi poate provoca „un dezastru”.
„Încercăm să ne depărtăm foarte clar de PSD, care aţi văzut că are un program populist şi uneori chiar care din punctul meu de vedere poate duce România într-un dezastru”, a declarat Stavarache, citat de Mediafax.
Primarul Bacăului a precizat că o eventuală asumare a răspunderii de către Guvern pe planul de măsuri anticriză convenit cu Fondul Monetar Internaţional va duce la iniţierea unei moţiuni de cenzură.
„Noi votăm împotriva a tot ceea ce înseamnă tăieri de salarii. Asta am spus-o foarte clar. Asumarea răspunderii înseamnă moţiune la acest lucru. Deci, este clar că, dacă-şi asumă răspunderea în Parlament, noi votăm împotriva acestei măsuri, împotriva asumării. Deci n-avem treabă cu PSD-ul. Noi avem propriul program. PSD vrea să mărească taxele şi impozitele, vrea cotă progresivă şi aşa mai departe”, a mai spus vicepreşedintele liberal.
Întrebat cum comentează faptul că nici social-democraţii nu sunt de acord cu anumite puncte din programul economic liberal, cum ar fi menţinerea cotei unice de impozitare, Romeo Stavarache a răspuns: „Nici n-au cum să fie de acord, că ei sunt socialişti şi vor să împartă ceea ce n-au. Întâi să-mpartă şi, apoi, dacă eventual mai rămâne ceva, să-şi dea lor”.
Printre măsurile propuse de PSD, într-un document intitulat „PSD respinge genocidul social”, prezentat miercuri în CExN, se regăsesc impozitarea diferenţiată a veniturilor, cu două cote, de 12% şi 25%, aplicate până la, respectiv peste nivelul salariului mediu, menţinerea cotei de 16% la profit, introducerea unui TVA diferenţiat, mai mare pentru produse de lux şi mai mic la produse alimentare de bază (pâine, lapte, carne, ouă, zahăr, făină, ulei).