11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportSt Pauli l-a concediat pe Șahin. Care a fost motivația nemților

St Pauli l-a concediat pe Șahin. Care a fost motivația nemților

Turcia a trimis trupe în regiunile din Siria controlate de kurzi, iar Şahin şi-a exprimat susţinerea faţă de operaţiune, lucru care i-a deranjat pe unii dintre suporterii clubului de divizie secundă.

“Cenk Şahin a fost eliberat din îndatoririle sale de a se antrena şi a juca, cu efect imediat. Factorii principali în luarea deciziilor au fost nesocotirea repetată a valorilor clubului şi necesitatea de protejare a jucătorului”, a precizat St Pauli într-un comunicat.

Şahin a publicat vineri textul respectiv, şters între timp. Mulţi dintre fanii lui St Pauli au cerut imediat concedierea jucătorului, în timp ce conducerea clubului a deschis o anchetă.

Echipa germană a precizat că contractul lui Şahin rămâne valabil, însă jucătorul a primit permisiunea de a se antrena şi a juca pentru alte cluburi.

În vârstă de 25 ani, Cenk Şahin a venit la St Pauli în 2016, de la formaţia turcă Istanbul Başakşehir.

Cele mai citite

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...
Ultima oră
Pe aceeași temă