24.9 C
București
sâmbătă, 18 septembrie 2021

SRI îi dă replica fostului colonel Dragomir. Serviciul nu are acoperiți în Justiție, dar are informatori în presă. Cooperarea cu procurorii a încetat

Serviciul Român de Informații a transmis vineri un comunicat de presă menit să clarifice o serie de acuzații vehiculate, în ultima perioadă, la adresa SRI.

"SRI respectă cu strictețe normele legale care stabilesc incompatibilităţile şi interdicţiile funcţiei de magistrat cu alte funcţii publice sau private, respectiv interdicţia de a fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii", precizează comunicatul, după declarațiile fostului colonel SRI Daniel Dragomir, la RTV.

Pe de altă parte, "referitor la presă, reprezentanții SRI au afirmat public în repetate rânduri că serviciul de informații se comportă după aceleași norme ale muncii de informații ca toate serviciile partenere, utilizând surse secrete umane, inclusiv acoperite, în toate domeniile de interes pentru siguranța națională, cu stricta respectare a legii".

Cu alte cuvinte, SRI admite că ar avea informatori în mass-media, în contextul în care legislația românească nu interzice explicit o asemenea situație.



SRI susține că respectă legea care îi permite să aibă acoperiți

"Concluzionând, SRI a respectat legea şi nu a avut acoperiți în domeniile în care cadrul legal a instituit o asemenea interdicţie", precizează comunicatul SRI.



În privința cooperării cu instituțiile judiciare, "nu există cazuri în care SRI a monitorizat din punct de vedere operativ dosare penale aflate pe rolul instanțelor de judecată, la orice nivel. Pe de altă parte, ofiţerii SRI pot efectua acte de cercetare penală doar în situaţii strict determinate prin lege, respectiv în cazul infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor la adresa securităţii naţionale, dar numai sub supravegherea procurorului. Ca atare, până la decizia CCR, din martie 2016, a existat o cooperare între ofițerii de informații și procurori, dar ea s-a desfășurat cu stricta respectare a legislației în vigoare, într-un cadru instituțional statuat. În faza de judecată, Serviciul are obligaţia de a prezenta şi preda instanţei, la solicitarea acesteia, orice obiect sau înscris ce poate servi ca mijloc de probă, cu asigurarea păstrării secretului de stat. Precizăm încă o dată că a existat un singur Protocol de cooperare cu PICCJ care prevedea, ca domeniu al colaborării, activitatea de valorificare a informaţiilor din domeniul prevenirii şi combaterii infracţiunilor contra securităţii naţionale şi a celor de terorism, precum şi a altor infracţiuni grave, așa cum erau definite în lege", precizează comunicatul de vineri al SRI.

De ce a cooperat SRI cu Parchetul

Potrivit acestui comunicat, "obiectivele cooperării erau schimbul de informaţii relevante şi utile, precum şi asigurarea îndeplinirii atribuţiilor ce reveneau PICCJ în vederea punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică. Cooperarea Serviciului cu organele judiciare reprezintă o îndeplinire, de către ambele părţi, a obligaţiei legale de a-şi acorda reciproc sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, şi nu o imixtiune în independenţa justiţiei sau a magistraţilor".


Citește și: Dragnea ar putea înființa o comisie parlamentară, în cazul fostului ofițer SRI Daniel Dragomir, cercetat în dosarul Black Cube. Dragomir a susținut că Florian Coldea ar fi ordonat arestări

„În 2009-2013, mai mulţi oamenii de afaceri, politicieni, oameni din societatea civilă şi media au fost interceptări pe mandate de siguranţă naţionale pentru activităţi conexe activităţilor teroriste. Repet, oameni politici, de afaceri şi jurnalişti au fost interceptaţi timp de 5 ani continuu, invocându-se chestiuni conexe activităţilor teroriste. Mai mult, toate aceste mandate au fost aprobate, avizate şi transmise de fosta şefă a Parchetului General, doamna Kovesi. În 2014, mandatele se obţin 6 luni, după care se pot prelungi 3 luni, s-au obtinut mandate succesive”, a mai spus Daniel Dragomir.


Una dintre cele mai delicate situații în care apare numele SRI este cea a colonelului în rezervă Daniel Dragomir, care a fost arestat în septembrie 2016, pentru 30 de zile, în dosarul Back Cube, privind spionarea și hărțuirea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

În acest dosar, fostul ofițer SRI a fost acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice, instigare la fals informatic, în formă continuată și instigare la violarea secretului corespondenței.

Fostul colonel Dragomir a susținut că generalul Coldea ordona arestări

Acum câteva zile, Daniel Dragomir declarase la România Tv, post deținut de Sebastian Ghiță, om de afaceri cercetat penal, care a fugit în Serbia, că Florian Coldea, în vremea când era prim-adjunct al directorului SRI, ar fi ordonat arestări.

Totodată, Dragomir a pretins că șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și directorul operativ al SRI ar fi avut colaborări, pentru a obține sentințe favorabile în Justiție.

„În martie 2014, doamna Kovesi face o solicitare către Înalta Curte , cu şapca de şef al DNA, şi cere aceste mandate, pentru a-i rezolva pe aceştia oameni, nu din perspectiva terorismului, ci a corupţiei. Șefa DNA solicită aşadar după cinci ani de la momentul când semnase pentru aceste mandate şi prelungirea lor, chiar dacă în acea perioadă nu a văzut că e ceva important, dacă era ceva de corupţie nu l-a sesizat pe domnul Morar (n.r.: procuror şef al DNA în acea perioadă)?", a susținut Dragomir.

Totodată, el a mai susținut că politicieni, oameni de afaceri sau jurnalişti ar fi fost interceptaţi pe mandate de siguranţă naţională, timp de cinci ani. 

„În 2009-2013, mai mulţi oamenii de afaceri, politicieni, oameni din societatea civilă şi media au fost interceptări pe mandate de siguranţă naţionale pentru activităţi conexe activităţilor teroriste. Repet, oameni politici, de afaceri şi jurnalişti au fost interceptaţi timp de 5 ani continuu, invocându-se chestiuni conexe activităţilor teroriste. Mai mult, toate aceste mandate au fost aprobate, avizate şi transmise de fosta şefă a Parchetului General, doamna Kovesi. În 2014, mandatele se obţin 6 luni, după care se pot prelungi 3 luni, s-au obtinut mandate succesive”, a mai spus Daniel Dragomir.



În 13 septembrie, șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a cerut Inspecției Judiciare să verifice afirmațiile făcute de fostul ofițer SRI Daniel Dragomir. Potrivit DNA, sesizarea Inspecției Judiciare are în vedere: „afirmațiile sunt calomnioase și denigratoare, sunt făcute de o persoană care în prezent este inculpată, judecată în apel de către Curtea de Apel București, au potențial de a submina autoritatea judecătorească și de a pune în discuție deontologia profesională a magistraților; afirmațiile au un impact major asupra opiniei publice”. 

Daniel Dragomir a fost arestat în septembrie 2016, pentru 30 de zile, în dosarul Back Cube, privind spionarea și hărțuirea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. El a fost acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice, instigare la fals informatic, în formă continuată și instigare la violarea secretului corespondenței. 


 
Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă