U. Craiova vrea în prima ligă

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, că formaţia Universitatea Craiova nu a dat niciodată în judecată Federaţia Română de Fotbal, ci doar pe Victor Piţurcă, informează editie.ro. Motivaţia FRF pentru ...

Share

Petrica Rachita 0 comentarii

01.04.2012 - 20:13

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, că formaţia Universitatea Craiova nu a dat niciodată în judecată Federaţia Română de Fotbal, ci doar pe Victor Piţurcă, informează editie.ro.

Motivaţia FRF pentru excluderea Ştiinţei (din data de 20 iulie 2011) a avut la bază faptul că echipa de fotbal ar fi dat în judecată FRF.

„După ce am câştigat în tur, am învins Federaţia şi în retur. S-a dovedit reaua-credinţă a lor, nu mai există culpa Craiovei, invocată de FRF. Nici recurs nu pot face, deşi ar avea această posibilitate, pentru că Federaţia a ieşit din proces. Au prezentat falsuri, înscrisuri făcute cu pixul, cum că aş fi trecut şi sediul Federaţiei pe reclamaţia din instanţă. Trei judecători au decis acelaşi lucru, aşa că nu mai au ce spune! De altfel, omul care a dactilografiat stenogramele care au apărut la DNA a fost dat afară. Aseară (n.r. - joi), am trimis prin fax dosarul de licenţiere pentru Liga I. Avem tot dreptul să facem asta, dosarul este complet, doar noi, Bistriţa şi Ceahlăul putem evolua în Liga I, restul cluburilor nu sunt afiliate din punct de vedere legal.

De ce Liga I? Clasamentul ediţiei trecute nu există, nu a fost validat decât de membrii care nu fac parte legal din Ligă şi Federaţie", a declarat Adrian Mititelu, patron Universitatea Craiova, la Radio GSP.

Răspunsul FRF

„Este o dezinformare în sensul că nu există nici o decizie definitivă, este doar o încheiere de şedinţă la un dosar de conexare. Aştept să văd închierea, sa văd dacă FRF este sau nu scoasă din cauză, în orice caz nu este o decizie definitivă. Mai sunt multe căi de atac", afirmă Adrian Stângaciu, juristul FRF, pentru ProSport.

Componenţa Comitetului Executiv al FRF care a votat dezafilierea Craiovei

1. Mircea Sandu - preşedinte FRF

2. Dumitru Dragomir - prim-vicepreşedinte FRF

3. Octavian Goga - vicepreşedinte FRF

4. Marius Stan - reprezentant al cluburilor din Liga I (s-a abţinut de la vot)

5. Cornel Sfaiter - reprezentant al cluburilor din Liga a II-a

6. Marian Rusen - reprezentant al cluburilor din Liga a II-a

7. Ştefan Stana - reprezentant al cluburilor din Liga a III-a

8. Cristi Bobar - reprezentant al cluburilor din Liga a III-a

9. Paul Costas - reprezentant al cluburilor de copii şi juniori

10. Marian Pălărie - reprezentant al cluburilor de fotbal feminin

11. Vasile Avram - preşedinte CCA

12. Sorin Terbea - reprezentantul cluburilor de fotbal în sală.

Pe data de 20 iulie, Comitetul Executiv al FRF a votat dezafilierea echipei Universitatea Craiova, excluderea având la bază faptul că Ştiinţa ar fi chemat în instanţă forul fotbalistic. Toţi cei implicaţi în cazul „Universitatea Craiova" sunt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru. Pedeapsa pe care o riscă este cuprinsă între şase luni şi 15 ani de închisoare. Următorul termen stabilit în acest proces este 27 aprilie 2012.

Câteva dintre erorile de procedură pe care DNA i le reproşează Comitetului Executiv al FRF

  Comitetul Executiv a decis excluderea provizorie a Craiovei, decizie care, conform Statutului votat în mai 2011, este executorie şi are efect imediat, chiar înainte de validarea hotărârii în Adunarea Generală. DNA spune însă că statutul invocat de FRF nu era în vigoare.

  Excluderea Craiovei s-a făcut invocându-se încălcarea gravă a Statutului FRF, dar nu s-a detaliat şi motivat ce anume încălcări s-au comis şi în ce constă gravitatea acestora.

  Motivarea prin faptul că „U Craiova" ar fi acţionat Federaţia în instanţă nu stă în picioare, clubul se judecă doar cu Victor Piţurcă.

  Legea spune că trebuie garantat dreptul la apărare, cu stabilirea căilor de atac împotriva sancţiunilor aplicate. Craiova nu a avut parte de aşa ceva.

  Referitor la faptul că 39 de jucători ai Craiovei au fost declaraţi liberi de contract, DNA spune că „stingerea raporturilor juridice dintre U Craiova şi fotbalişti prin voinţa arbitrară a unui terţ străin de raporturile juridice dintre părţi reprezintă o gravă încălcare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, o limitare a dreptului de a apela la justiţie şi a dreptului de apărare, acţiune făcută cu ştiinţă şi în mod deliberat".

  Prin încălcarea gravă, cu ştiinţă, a atribuţiilor şi însărcinărilor primite, reprezentanţii FRF şi LPF au produs clubului U Craiova un prejudiciu de peste un milion de euro, cu dobân­direa de avantaje patrimoniale pentru sine sau pentru alţii. Invo­carea unor presiuni exercitate de către forurile fotbalistice internaţio­nale este un simplu subterfugiu pentru atenuarea acţiunilor neconforme legii". 

Citește totul despre:

Comentarii