5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialToata lumea rade, canta si danseaza!

Toata lumea rade, canta si danseaza!

Ne-am bucurat foarte mult vineri la pranz cand am aflat care ne vor fi adversarele din drumul spre turneul final al Campionatului European din 2008: Olanda, Bulgaria, Slovenia, Albania, Belarus si Luxemburg.
Calculele noastre erau foarte simple. Poate ca Olanda ne va depasi, insa locul secund nu avem cum sa il pierdem, caci Bulgaria sau Slovenia ar trebui sa ne fie la indemana. Asa ca la Bucuresti toata lumea a inceput sa rada, sa cante si sa danseze in asteptarea calificarii. Chiar si jucatorul Mihaita Plesan, pentru care insa lucrurile sunt mai complicate decat pentru altii, caci cel mai scump transfer din campionatul nostru inca se mai teme ca vom termina pe doi si vom sustine baraj. Il informam pe internationalul Plesan ca UEFA a schimbat sistemul de calificare la turneul final astfel incat sa elimine meciurile de baraj, asa ca la Euro 2008 vor ajunge automat primele doua clasate…

Incantare peste tot!

Interesant insa e faptul ca nu numai noi ne bucuram de rezultatele tragerii, ci si aproape toti adversarii nostri! Cu exceptia Luxemburgului, toate celelalte echipe si-au anuntat deja bucuria de a fi cazut in aceasta grupa! “Sunt incantat de tragerea la sorti. Respect toate echipele din grupa noastra, dar, desi cred ca nu vor exista meciuri usoare, ma gandesc ca avem sansa sa ne calificam”, spune selectionerul Bulgariei, Hristo Stoicikov, completat de vicepresedintele federatiei, Iordan Lecikov: “Personal, sunt foarte incantat. Am nimerit intr-o grupa placuta. Avem toate sansele de a ne califica si putem chiar sa batem Olanda”. “A fost o tragere la sorti buna pentru noi. In trecut am avut evolutii bune impotriva echipelor din Balcani sau din Europa de Est si sper ca vom continua la fel”, precizeaza antrenorul Sloveniei, Brane Oblak.
Ba chiar si Albania si Belarus, pe care noi le consideram “victime sigure”, isi arata intentiile. “Sunt multumit de tragerea la sorti. Unii ar putea sa spuna ca este o grupa usoara, dar sa nu uitam ca din ea fac parte olandezii, dar si Romania si Bulgaria – doua echipe care au excelat in plan mondial. Nu vom ceda. Meciurile din Albania vor fi dificile pentru ceilalti”, spune antrenorul Albaniei, fostul mare international german Hans-Peter Briegel, in timp ce unul dintre cei mai cunoscuti jucatori ai nationalei Belarusului, Serghei Omelyanchuk, pune in garda adversarele: “Avem o grupa accesibila, cu un favorit clar, Olanda. Noi avem o echipa tanara si talentata care cu siguranta va dori sa ajunga la Campionatul European. Va fi o lupta crancena pentru locul secund, in care vom fi si noi implicati”.
Iar in ceea ce priveste Olanda, nimeni nu concepe ca va rata calificarea si, mai mult, ca o va face “en fanfare”, de pe primul loc. Internationalul olandez Wesley Sneijder chiar isi ironizeaza adversarii: “Am avut parte de o tragere la sorti fantastica. Este foarte bine ca nu avem adversari pe masura in grupa G si ca nu jucam contra Cehiei. Pe Romania am batut-o de doua ori in preliminariile CM. Trebuie sa ne calificam cat mai repede si intr-un mod cat mai lejer”. Iar coechipierul sau Hedwiges Maduro ne vede deja ca o echipa care practica antifotbalul: “Trebuie sa fim extrem de multumiti. In trecut am avut probleme cu echipele mici, care joaca un fel de antifotbal, bazat doar pe aparare. Va trebui sa fim atenti”, a precizat Maduro…
Multe comentarii nu mai sunt de facut. Dupa cum se vede, toata lumea e sigura de calificare sau macar de faptul ca se va implica in lupta pentru primele doua locuri. Asa ca opriti fanfara si trimiteti acasa chelnerii: campania de calificare la Euro 2008 se anunta a fi mult mai dificila decat a parut ea la prima vedere!

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă