21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialStadionul "Arcul de Triumf"

Stadionul “Arcul de Triumf”

Colegiul director al Federatiei Romane de Rugby a decis ca baza sportiva Tineretului, din bdul Marasti 18-20, strajuita de doua monumente de referinta ale Bucurestiului, Arcul de Triumf si Manastirea Casin, sa se numeasca Stadionul National de Rugby "Arcul de Triumf".

Cu ocazia celei mai importante competitii rugbistice de seniori gazduite vreodata de Romania, turneul International Rugby Board programat in iunie la Bucuresti, va avea loc inaugurarea unui stadion destinat exclusiv meciurilor de rugby. Existenta unei arene rezervate in intregime sportului cu balonul oval a fost si una dintre conditiile puse de forul conducator al rugbyului mondial in momentul in care a decis atribuirea intrecerii Federatiei Romane de Rugby.
Pe Stadionul Tineretului, situat langa Arcul de Triumf, vor putea lua loc, la finalizarea lucrarilor, peste 3000 de spectatori. Tribuna principala, in totalitate acoperita, va adaposti 1200 de spectatori, celelalte locuri urmand sa fie distribuite in cadrul unei alte tribune si al unei peluze. Desi stadionul va fi prevazut cu instalatie de nocturna, functionarea acesteia va depinde de posibilitatea racordarii la un generator electric capabil sa sustina o luminozitate de cel putin 1200 de lucsi, necesara pentru transmisiuni TV de calitate. Terenul de joc a suferit mai multe operatii de insamantare si gazonare, prezentandu-se ca o buna suprafata de joc. Arena va fi gazda pentru meciurile echipelor nationale, dar va putea organiza si finala campionatului sau ultimul act al Cupei Romaniei. Cu toate ca au existat discutii pentru un stadion cu capacitate mai mare, in jurul a 8000 de locuri, federatia nu a putut sa puna in practica un astfel de proiect atat din cauza costurilor ridicate, cat si a lipsei de spatiu, o extindere a tribunelor insemnand renuntarea la cele doua terenuri de antrenament. Astfel, intalnirile, destul de rare totusi, cu formatii de calibru, precum Franta, ce ar putea atrage peste 3000 de spectatori, se vor juca in alta parte.
Noul stadion face parte dintr-un complex sportiv ce mai cuprinde, pe langa arena principala unde se vor disputa toate partidele turneului IRB, alte doua terenuri de antrenament, o sala de forta si o cladire ce adaposteste atat birourile federatiei de specialitate, cat si Academia de Rugby. Intreaga investitie se ridica la peste 250 de miliarde de lei vechi, fondurile provenind de la International Rugby Board (echivalentul FIFA in fotbal), de la Agentia Nationala pentru Sport si de la partenerii privati ai forului rugbistic roman. De altfel, conducerea IRB deruleaza de doi ani un program de asistenta si ajutor financiar in valoare de 30 de milioane de euro, destinat nationalelor din cea de-a doua grupa valorica a rugbyului printre care se numara si Romania. Scopul acestui demers vizeaza reducerea decalajului valoric si de dotare materiala dintre "granzi" si echipele aflate in a doua clasa a rugbyului mondial.
"Terenul unde se afla stadionul si intreg complexul reprezinta leaganul rugbyului romanesc. Aici s-au jucat primele meciuri cu balonul oval, asa ca locul are si insemnatate sentimentala", povesteste George Straton, presedintele FRR. "Ne propunem sa continuam investitiile. Intentionam sa construim un minihotel, un restaurant, vestiare moderne si altele, toate urmand sa fie rezervate sportivilor din cele noua loturi nationale de rugby", spune conducatorul federatiei. "In bugetul FRR fondurile care provin de la ANS au o pondere de doar 21 la suta din bugetul total, restul banilor provenind de la IRB si de la partenerii privati ai federatiei", explica Straton.

INAUGURARE
Inaugurarea Stadionului Tineretului se va face cu ocazia turneului International Rugby Board de la Bucuresti. La turneul programat sa se desfasoare intre 5 si 16 iunie vor participa reprezentantele a sase tari calificate la Cupa Mondiala din Franta: Argentina si Italia vor veni cu echipele secunde, Africa de Sud va trimite jucatorii de sub 23 de ani, iar Romania, Georgia si Namibia vor participa cu echipele nationale.

Cele mai citite

Ministrul Burduja propune un Centru de Operațiuni de Securitate în domeniul energiei

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, dorește să se înființeze, în România, un Centru de Operațiuni de Securitate în domeniul energiei. Ministrul Burduja a lansat această propunere...

Tapetul din living: Sfaturi utile pentru alegere și îngrijire

Livingul este spațiul în care petrecem o bună parte din timpul liber de acasă, fie că o facem pentru a ne relaxa sau pentru...

Cum să îți păstrezi sănătatea ochilor printr-un consult optometric regulat

Sănătatea ochilor este esențială pentru o viață de calitate. În acest sens, un consult optometric regulat poate juca un rol crucial. Află de ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă