15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialRoberto Carlos ii raspunde noului presedinte

Roberto Carlos ii raspunde noului presedinte

Fundasul brazilian Roberto Carlos nu crede ca primeste mai mult decat valoreaza, lasand sa se inteleaga faptul ca nu este de acord cu afirmatiile presedintelui Fernando Martin, care a spus ca Real Madrid nu poate fi un club de milionari, ci de sportivi extraordinari, informeaza cotidianul “Marca”. “Jucam la cel mai bun club din lume, suntem jucatori care avem o imagine foarte buna, care se vand bine, lumea poate sa creada ce vrea, dar eu consider ca sunt platit atat cat valorez”, a declarat Roberto Carlos pentru un post de televiziune. La plecarea de la conducerea clubului Real Madrid, fostul presedinte Florentino Perez a declarat ca “i-a crescut prost” pe jucatori, iar noul presedinte Fernando Martin a continuat aceasta idee. In replica, Roberto Carlos a declarat: “Joc de zece ani la acest club si am fost tratat foarte bine, dar nu am fost prost crescut si nici rasfatat. Cred ca este mai bine sa nu se mentioneze prea multe nume, fiecare sa se gandeasca la ce trebuie sa faca pentru echipa”.
Roberto Carlos a mentionat, de asemenea, ca pentru jucatori ar fi bine ca presedintele sa nu vorbeasca “atat de tare”, dar ca acestia sunt oricum obisnuiti si stiu pe cine trebuie sa respecte.

Cele mai citite

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă