10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPrima lupta adevarata din fotbalul romanesc

Prima lupta adevarata din fotbalul romanesc

Virgil Economu si Emil Angheliu au fost, probabil, ultimii presedinti de federatie democratic alesi din fotbalul romanesc, dar asta se intampla inainte de anii '50. Dupa 1989, e adevarat, au fost alegeri la FRF, numai ca Mircea Sandu a “defilat” de fiecare data, el neavand niciodata un contracandidat serios la fotoliul de lider. Acum, dupa atatia ani, lupta pentru sefia FRF se va da “pe bune”, cu mai multi candidati cu greutate care au argumente sa invinga.

“Cred ca Mircea Sandu nu va candida”

Ieri, dupa ce si-a anuntat decizia de a candida la sefia FRF, Gica Popescu a fost intrebat daca se teme de Mircea Sandu. “Eu nu cred ca va mai candida, pentru ca asa a anuntat in primavara. Totusi, daca o va mai face, atunci vom duce o lupta corecta pentru presedintia FRF”. Popescu a explicat ca doreste ca toti candidatii la presedintia FRF sa dea dovada de fair-play. “Va fi o lupta pe care eu o vreau cinstita. Vreau sa castig si sunt convins ca o pot face. Vreau ca toti cei care se vor prezenta la aceasta batalie sa dea dovada de fair-play. Am dorit mereu ca oamenii de fotbal sa se respecte intre ei pentru ca, daca noi nu dam dovada de respect e foarte greu sa cerem altora acelasi lucru, celor din exterior”, a precizat Popescu.

Inca patru candidati?

Ionut Lupescu si Gica Popescu si-au anuntat deja, oficial, decizia de a candida, dar ramane de vazut daca primul va primi “dispensa” de a se inscrie in lupta, desi nu indeplineste unul dintre criteriile cerute pentru a candida, neavand studiile terminate. Alaturi de cei doi, se vorbeste ca inca patru persoane ar putea sa se mai inscrie in cursa: Mircea Sandu, Gino Iorgulescu, Marcel Puscas si Adrian Porumboiu.
Primul este cel care conduce de 15 ani fotbalul romanesc si, atacat din toate partile in aceasta primavara, a anuntat la vremea respectiva ca nu va mai candida pentru un nou mandat. Intre timp, se pare ca se gandeste sa revina asupra deciziei si, la “presiunea” celor multi, sa isi mai incerce o data norocul.
Gino Iorgulescu s-a retras de mai putin de o saptamana de la FC National si spune ca decizia sa nu are nici o legatura cu eventuala depunere a candidaturii. Nu putini sunt, insa, cei care cred ca fostul presedinte din Cotroceni se va razgandi si va candida, Iorgulescu avand o incercare similara acum cativa ani, cand a incercat sa-l inlocuiasca pe Dumitru Dragomir la carma ligii.
Marcel Puscas este un statornic si virulent contestatar al actualei conduceri a FRF si multi cred ca el ar putea profita de situatie in cazul in care nu va mai candida Mircea Sandu. Pe de alta parte, se pare ca Marcel Puscas are unele “puncte” cu care ar putea fi eventual atacat in campania electorala de pe vremea cand a condus Steaua.
In sfarsit, despre Adrian Porumboiu s-a spus mai mereu ca ar putea fi inlocuitorul perfect pentru Mircea Sandu. Nu a negat niciodata faptul ca ar fi interesat de a prelua conducerea FRF, iar ieri a acreditat clar ideea ca pana in decembrie ar putea lua decizia de a se inscrie si el in cursa.

Amanuntele se stabilesc la inceputul lunii noiembrie

Din cate am aflat de la FRF, la inceputul lunii noiembrie va avea loc o sedinta a Comitetului Executiv al FRF in care se vor decide toate “amanuntele” privind alegerile, cum ar fi data Adunarii Generale, perioada in care se fac inscrierile, “caietul de sarcini” s.a.m.d. Din cate se pare, evenimentul principal al sfarsitului de an va avea loc in prima jumatate a ultimei luni a anului, vorbindu-se mai ales de datele de 5 sau 12 decembrie.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...
Ultima oră
Pe aceeași temă