13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPremii de rasul lumii

Premii de rasul lumii

Duminica dimineata pe hipodromul de la Ploiesti se disputa cea de-a 82-a editie a Derbyului de trap, una dintre putinele competitii sportive care s-au desfasurat fara intrerupere din anul 1923. Cazute in dizgratia puterii comuniste, cursele de cai – galop si trap – au disparut aproape complet o data cu demolarea in anii '60 a celor doua hipodromuri de la Baneasa, cel de galop, fiind considerat la vremea respectiva unul dintre cele mai frumoase din Europa. La cursele de galop s-a renuntat, iar cele de trap s-au mutat la Ploiesti, intr-o incinta saraca si improprie desfasurarii unor intreceri adevarate. Pastrat in viata numai datorita catorva mari iubitori ai calului, care cu eforturi financiare proprii au incercat sa continue traditia acestui frumos sport, cursele de cai au rezistat eroic. In Europa la o reuniune hipica vin in medie cateva mii de spectatori iar la marea cursa a anului, derbyul, se strang zeci de mii. In Franta, Anglia, Italia reuniunile sunt zilnice, in alte tari ele se desfasoara de trei-patru ori pe saptamana. La Ploiesti daca se aduna intr-o zi de curse, duminica, doua sute de oameni. Bucurestiul este singura capitala europeana care nu are un hipodrom. In ultimii ani s-au facut promisiuni privind constructia unui hipodrom in Capitala, s-au stabilit amplasamente, s-au facut chiar proiecte, dar nu s-a materializat nimic. Lipsesc investitorii iar Compania Nationala “Loteria Romana”, singurul operator de pariuri si jocuri hipice, care are cedate drepturi de organizare a acestei activitati de calificare a cailor de rasa din Romania din partea Consiliului Local Ploiesti, nu a miscat un deget. Primaria nu are bani iar “Loteria Romana”, care aduna mii de miliarde de lei anual, nu este interesata si nu investeste nimic.

Trist, jalnic si penibil

Ca sa intelegem mai bine in ce conditii se desfasoara Marele Derby de trap al Romaniei din acest an – ce pompos suna – va spunem ca marele premiu acordat castigatorului este de 900.000 de lei, urmatoarele locuri fiind recompensate cu sume intre 600.000 si 200.000 de lei. Acestea sunt premiile acordate de “Loteria Romana”, intre 30 si 16 dolari. In a doua cursa ca importanta a “sarbatorii” de la Ploiesti sumele acordate ca premii primilor trei clasati sunt cuprinse intre 135.000 si 45.000 de lei, adica intre 4 si 1,5 dolari. Trist, penibil si jalnic, in conditiile in care intretinerea unui cal de curse costa pe luna in jur de 6 milioane de lei.

Primaria renunta

In conditiile in care se desfasoara acum cursele de trap pe insinuarea de hipodrom de la Ploiesti, categoric activitatea nu poate fi rentabila si intelegem pozitia Primariei, care vrea sa se retraga din afacere si a anuntat ca derbyul cu numarul 82 va fi ultimul desfasurat pe aceasta pista. Se vorbeste de concesionarea terenului – deosebit de interesant ca amplasament – unei firme din Italia, care a castigat licitatia tinuta cu un an si jumatate in urma, dupa care italienii au disparut. Nu vrem sa vorbim cu pacat, dar avem mari semne de indoiala ca italienii vor investi 5 milioane de euro in patru ani asa cum s-au angajat numai pentru amenajarea hipodromului si nu au pus ochii pe cele 10 hectare cat acopera incinta.
Cursele de cai sunt in pragul disparitiei definitive. Dezinteresul a fost arma care le-a rapus. Poate ca totusi la Marele Derby 2005 nu se va canta marsul funebru al curselor de cai din Romania.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă