19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPolonia şi Cehia păstrează şanse pentru calificarea în sferturi

Polonia şi Cehia păstrează şanse pentru calificarea în sferturi

Echipele de fotbal ale Poloniei şi Rusiei au terminat la egalitate, 1-1 (0-1), marţi seară, pe Stadionul Naţional din Varşovia, în Grupa A la EURO 2012, competiţie de fotbal găzduită de Polonia şi Ucraina în perioada 8 iunie – 1 iulie.

În celălalt meci al grupei, Cehia a învins Grecia cu 2-1.

Rusia a deschis scorul prin noua sa vedetă, Alan Dzagoev (ʹ37), iar polonezii au egalat după pauză, prin Jakub Blaszczykowski (ʹ57), cu o execuţie splendidă. Polonezii au început mai bine meciul foarte important cu Rusia, atât din punctul de vedere sportiv, cât şi din cel al rivalităţii istorice. Portarul Malafeev a intervenit excelent la mingea deviată de Boenisch, după lovitura liberă bătută de Obraniak (ʹ7), dar şi la cornerul executat de acelaşi Obraniak, la faza următoare. Vârful Lewandowski a trimis un şut puternic, însă puţin peste transversală (ʹ11).

Ruşii au ieşit la joc şi au menţinut o posesie mai bună, având un plus de tehnicitate şi o viteză superioară.

Chiar dacă nu şi-au creat ocazii clare de gol, oaspeţii au controlat meciul şi au reuşit să deschidă scorul după o fază fixă: Araşvin a executat în interior o lovitură liberă, iar Dzagoev a venit din spate şi a reluat în plasă (ʹ37), înscriind al treilea său gol la acest turneu final. Polonia a încercat o replică rapidă, dar şutul lui Blaszczykowski a fost respins de Malafeev (ʹ39).

Polonia a fost mult mai incisivă după pauză, iar Malafeev a avut două intervenţii salutare în faţa lui Lewandowski (ʹ46, ʹ50). Firesc, se poate spune, a venit şi egalarea: căpitanul Jakub Blaszczykowski a pătruns spre poartă şi a şutat splendid de la marginea careului, la colţul lung (ʹ57).

Echipa lui Advocaat a revenit la cârma jocului şi fazele au început să curgă la cele două porţi. Dzagoev a fost din nou aproape de gol, dar şutul său a fost blocat în ultimul moment (ʹ68). De partea cealaltă, Polanski a tras la colţul scurt, însă Malafeev a fost atent şi a respins (ʹ69). Echipa lui Smuda a mai avut câteva şuturi, Mierzejewski (ʹ74) şi Boenisch (ʹ77) pe lângă buturi, iar Obraniak (ʹ81) în braţele lui Malafeev. Cu trecerea timpului, cele două echipe nu au mai riscat, împăcate cu această remiză.

Polonia, aflată încă în căutarea primei victorii la un turneu final de Campionat European, este obligată să câştige în faţa Cehiei pentru a se califica, după aceste remize,  în timp ce Rusia este cu un pas în sferturile de finală.

Selecţionerul naţionalei Poloniei, Franciszek Smuda, a declarat, marţi seară, după remiza din meciul cu Rusia, scor 1-1, că echipa sa nu poate juca mereu perfect, dar a precizat că poate învinge Cehia în ultima etapă a grupei A de la Euro-2012.

„Presiune este mereu, dar parcă nu a mai fost aşa de mare ca în primul meci. Turneul este în desfăşurare şi adrenalina s-a mai potolit. Acum avem câteva zile să pregătim a treia partidă a grupei şi să ne refacem fizic. Suporterii continuă să ne susţină şi e fantastic. Toate problemele pe care le-am avut în repriza a doua a meciului cu Grecia au fost din vina noastră. Acoperişul a schimbat puţin condiţiile. Astăzi, cu el tras, a fost mai bine. Am jucat multe partide mari. În 2011 am reconstruit echipa şi nu putem juca mereu perfect. Progresăm şi astăzi am demonstrat că putem bate Cehia. Avem o şansă să mergem în sferturi şi vrem să jucăm la capacitate maximă”, a spus Smuda. 

Cele mai citite

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...
Ultima oră
Pe aceeași temă