8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialPerformanţa României la CM de Handbal, salutată de ministrul sportului

Performanţa României la CM de Handbal, salutată de ministrul sportului

Ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, a declarat duminică, pentru Mediafax, după ce naţionala de handbal feminin a câştigat medalia de bronz la CM din Danemarca că fetele meritau mai mult, iar în opinia sa “sunt campioane”.

“Ca sportive, fetele acestea, nu că vorbim de medalia de bronz, meritau mai mult, pentru mine sunt campioane. Doamne, cum au luptat cu Norvegia, cum s-au dăruit, pentru mine sunt campioane, clar. Nu am avut emoţii nicio clipă în lupta pentru această medalie, s-a văzut de la început că au stat foarte bine cu psihicul, cu moralul, au fost încrezătoare, iar faptul că se văd ca o echipă adevărată, se cunosc una pe cealaltă a făcut să înflorească de la minut la minut”, a spus Elisabeta Lipă.

Ministrul Tineretului şi Sportului, multiplă campioană europeană, mondială şi olimpică la canotaj de-a lungul carierei sportive, a mai spus că emoţiile din finala mică a Campionatului Mondial de handbal, dar şi medalia cucerită de România, le pune pe aceeaşi treaptă cu toate realizările sale.

“Nu am avut nicio urmă de îndoială că vor fi pe podium. Exact cum am avut emoţii la fiecare cursă a mea sau cu ocazia fiecărei medalii cucerite pentru România, aşa m-am simţit şi acum. Nu pot compara cu vreo medalie olimpică pe care am cucerit-o eu din simplul motiv că m-am simţit la fel, am avut aceleaşi trăiri”, a mai spus Lipă.

Potrivit acesteia, naţionala României va reveni în ţară luni noaptea, cu o cursă de la Amsterdam, la ora 0.20. “Chiar dacă e târziu, voi fi acolo, şi nu în calitate de ministru, ci ca fost sportiv care a luptat mult pentru România, exact cum au făcut aceste fete. Bravo lor! Ştiu ce înseamnă să fii aşteptat acasă de toţi cei dragi după o astfel de performanţă şi cât de mult contează. Parcă nici nu eşti împlinit dacă nu împărtăşeşti cu ei când ajungi acasă şi respiri aerul românesc”, a încheiat Elisabeta Lipă.

Jucătoarea Cristina Neagu a declarat, duminică, după ce echipa naţională a României a câştigat medalia de bronz la Campionatul Mondial de handbal feminin, că este foarte fericită pentru această performanţă.”Este o mare performanţă pentru handbalul românesc. La început obiectivul era să intrăm pe locurile pentru turneele preolimpice şi sunt foarte fericită că am luat medalie. Le mulţumesc oamenilor care au fost în tribună şi celor care ne-au susţinut din faţa televizoarelor. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat ca 2015 să fie anul meu”, a spus Neagu la Dolce Sport.

Pivotul Oana Manea consideră că unitatea grupului a făcut ca România să câştige o medalie la Campionatul Mondial din Danemarca, după ce “tricolorele” s-au impus, scor 31-22, în finala mică susţinută în compania Poloniei. “Când am plecat la Campionatul Mondial nu ne gândeam că vom lua medalie. Ne-am unit şi am demonstrat că putem ajunge departe. Unitatea grupului a contat cel mai mult. Cel mai greu moment la acest Campionat Mondial a fost meciul cu Norvegia din semifinale, deoarece eu cred că noi trebuia să jucăm finala”, a declarat Manea la acelasi post de televiziune.

 

 

Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă