10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialIohannis o felicită pe Simona Halep pentru cucerirea locului 1 mondial

Iohannis o felicită pe Simona Halep pentru cucerirea locului 1 mondial

Președintele Klaus Iohannis a felicitat-o pe Simona Halep pentru obținerea primului loc în clasamentul WTA, subliniind că profesionalismul, determinarea și dedicarea au făcut posibilă o asemenea performanță.

''Felicitări, Simona Halep, pentru obținerea primului loc în clasamentul WTA! Profesionalismul, determinarea și dedicarea demonstrate pe terenul de tenis au făcut posibilă această extraordinară performanță!'', a scris luni, pe pagina sa de Facebook, șeful statului.

Românca Simona Halep ocupă primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicității luni. Halep, care a detronat-o pe Garbine Muguruza (Spania), este al 25-lea lider din istoria ierarhiei WTA, fiind totodată prima româncă ce ajunge în această poziție.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă