10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialIoan Suciu s-a pregatit pentru Dinamo

Ioan Suciu s-a pregatit pentru Dinamo

Singura prezenta controversata in echipa masculina care va face deplasarea la Campionatele Mondiale de gimnastica de la Melbourne de luna viitoare este cea a lui Ioan Suciu, care a avut prestatii modeste atat la Nationalele de la sfarsitul saptamanii trecute, cat si in perioada dinaintea competitiei interne. Deloc ingrijorat de aparenta lipsa de forma in care s-a aflat in ultima vreme, Ioan Suciu a explicat: “Am vrut in primul rand sa ajut clubul Dinamo. Doream sa castigam titlul national la echipe si pentru asta mai era nevoie de un om care sa mearga la toate aparatele, in afara de Razvan Selariu. Am ales sa particip eu, deoarece stiam ca Marian Dragulescu si Marius Urzica merg doar pe aparatele lor favorite”. Fara a straluci nici macar la cal cu manere, aparatul unde anul trecut a cucerit titlul european, Ioan Suciu a nemultumit conducerea lotului, determinandu-l pe Dan Grecu, antrenorul coordonator, sa-l puna aproape pe “lista neagra” a celor care nu vor face deplasarea in Australia. “Ii inteleg supararea domnului Grecu, pentru ca n-am avut o evolutie prea buna in ultima vreme, dar sunt convins ca voi putea recupera pana la Mondiale. Acum voi lucra strict la cal cu manere si paralele, unde cred ca as putea sa fac treaba buna si chiar ma gandesc sa castig o medalie la Melbourne”, a mai spus Suciu.

Sprijinit de Federatie

Sportivul dinamovist, care este pe punctul de a rata Mondialele din devotament pentru clubul la care este legitimat, cel putin asa reiese din declaratiile sale, se bucura insa de sustinerea federatiei de specialitate. “Indiferent de cum a evoluat pana acum, Ioan Suciu are un aparat la care prezinta un exercitiu din nota 10 – calul cu manere. Iar la experienta lui sunt convins ca va putea, pana la Campionatele Mondiale, sa-si puna la punct toate micile defectiuni si imperfectiuni care fac diferenta intre un sportiv obisnuit si unul care urca pe podium.
Concursul de la Stuttgart, unde Dan Grecu este si arbitru (n.r. – competitie care are loc la sfarsitul acestei saptamani, unde Ioan Suciu va participa impreuna cu Marius Urzica, Marian Dragulescu si Alin Jivan), va putea fi hotarator in legatura cu deplasarea lui Suciu la Mondiale. Listele de participare pot fi trimise pana luni (n.r. – 24 octombrie) la ora 24, ora Elvetiei”, a precizat Mircea Apolzan, directorul tehnic al lotului olimpic masculin de gimnastica. In plus, nici unul dintre sportivii considerati de perspectiva nu are un aparat pe care sa-l stapaneasca la fel de bine ca Ioan Suciu.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă