16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialImpacare totala cu Mutu: "Va fi anul lui!"

Impacare totala cu Mutu: “Va fi anul lui!”

Fundasul formatiei AS Roma, Cristian Chivu, considera ca revelatia campionatului Italiei in sezonul 2005/2006 va fi colegul sau de la nationala Romaniei, atacantul echipei Juventus Torino, Adrian Mutu, informeaza “Gazzetta dello Sport”. “Mutu va fi surpriza sezonului. Dupa atatea luni de pauza, acum s-a intors pentru a fi si mai puternic. Nu cred ca va veni la Roma la schimb cu Cassano, pentru ca nu cred ca Juventus vrea sa-l cedeze”, a afirmat Chivu. Cristian Chivu a declarat ca nu a parasit formatia AS Roma in aceasta vara, in ciuda numeroaselor oferte primite, deoarece considera ca inca mai are o datorie fata de gruparea italiana. “Este adevarat, nu ma asteptam sa am atatea oferte dupa ce timp de un an am fost mai mereu accidentat. A fost placut sa fiu in centrul atentiei, dar am ramas, pentru ca inca simt ca am o datorie fata de Roma”, a explicat Chivu.

Cum vede viitorul fotbalului romanesc

In materialul publicat de “Gazzetta dello Sport” sub titlul “In inima Romei e Chivu”, capitanul echipei nationale a Romaniei a vorbit si despre sansele de calificare la Cupa Mondiala din 2006 ale reprezentativei antrenate de Victor Piturca. “E foarte greu. Am pierdut aproape totul din cauza infrangerilor directe din meciurile cu Olanda si Cehia si acum, pentru a treia oara, ratam o calificare la un turneu final. Inteleg ce a trait Sevcenko atatia ani. In Romania, schimbul de generatii nu a dat inca roade. Pentru a schimba lucrurile este nevoie de investitii la copii si juniori. Pepiniera de la AS Roma este asemanatoare cu cea de la Ajax. Cred ca aici sunt cei mai buni copii din Italia. Nu e o intamplare faptul ca multi au ajuns in prima echipa si ca tineretul a avut atat de multe succese”, a afirmat Chivu.
Publicatia italiana noteaza ca, atunci cand vorbeste despre echipa nationala, in ochii lui Cristian Chivu se poate observa tristetea provocata de faptul ca Romania este la un pas de a rata, pentru a treia oara consecutiv, prezenta la turneul final al unei competitii majore. “Daca il observi atent, este o umbra de melancolie care ii intuneca privirea. Supararea e veche si se numeste echipa nationala. Cristian Chivu, unul dintre cei mai puternici fundasi din lume, va rata, dupa toate probabilitatile, pentru a treia oara consecutiv cea mai importanta competitie a sezonului. Romania, daca nu se intampla un miracol, nu va obtine calificarea la Cupa Mondiala si, la fel ca in 2002 si 2004, Chivu este pregatit sa-si rumege regretele. Are o singura consolare: ceea ce se naste la Roma pare ca-i va aduce multe satisfactii”, scrie “Gazzetta dello Sport”.

Nu vrea renegocierea contractului

Chivu a mentionat ca atmosfera la AS Roma a redevenit una buna fata de cea existenta la finalul sezonului 2004/2005, cand echipa s-a aflat in pericol de a retrograda. “Acum atmosfera e alta la echipa. Am redevenit seriosi, asa cum eram la inceput, si avem din nou obiective clare. Nu este o chestiune ce tine de regulamente, anumite lucruri trebuie sa le simti. Doar asa poti ajunge departe. Sper sa fie unul mai echilibrat. Sa nu lupte pentru titlu doar Juve, Milan si Inter. As dori ca in lupta pentru castigarea campionatului sa se implice si Roma, Fiorentina, Palermo…”, a spus Chivu. Chivu a explicat ca nu a solicitat niciodata o eventuala renegociere a contractului sau cu AS Roma. “Conducerea clubului este cea care decide si, daca exista disponibilitate, vom discuta. Eu oricum nu am cerut asa ceva si nu o voi face niciodata”, a precizat Chivu, care considera ca AS Roma a avut cea mai buna campanie de transferuri in aceasta vara, prin achizitionarea lui Taddei, Nonda si Kuffour: “Am gasit piesele care ne lipseau. In plus, Nonda si Kuffour, dupa un sezon plin de ghinioane, au atatea de demonstrat”. Capitanul reprezentativei Romaniei considera ca cel mai puternic fundas din Serie A este Paolo Maldini, de la AC Milan: “Din punctul meu de vedere, cel mai puternic ramane Maldini. De 20 de ani e in top. A fost mereu idolul meu, mai ales ca am vazut ca si el, ca si mine, a fost mai intai fundas lateral, iar apoi central”. Intrebat daca spera ca intr-o zi sa invinga canoanele si sa fie primul fundas care va castiga Balonul de aur, Chivu a raspuns: “Daca nu a reusit-o Paolo Maldini…”.

Cele mai citite

Nicuşor Dan şi Dreapta Unită au depus candidaturile la Bucureşti

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a depus joi candidatura pentru un nou mandat, iar alături de el s-au aflat liderii Alianţei Dreapta Unită, care au...

Gafa lui Târnovanu amână fiesta FCSB-ului! Meciul cu Farul se joacă cu titlul pe masă

FCSB a remizat în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 2-2, în etapa a șasea din play-off, și trebuie să mai aștepte pentru...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă