13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialIlegal, imoral, dictatorial, aberant

Ilegal, imoral, dictatorial, aberant

Azi era programata sedinta Comitetului Executiv in care ar fi trebuit sa fie discutata propunerea de schimbare a lui Ion Craciunescu din functia de presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), dar FRF a schimbat in ultimul moment data amanand-o pentru vineri, 4 noiembrie. Parerea noastra insa e ca aceasta discutie nu trebuie sa aiba loc, cel putin acum, pentru ca nu are nici un temei, este doar gestul disperat al unei gasti care simte ca puterea incepe sa ii curga printre degete si face orice pentru a o pastra. Nu mai e vorba de “decizii strategice” ale lui Mircea Sandu, ci de decizii aberante, care denota deruta si pur si simplu un stil de lucru dictatorial, in care se calca in picioa-re orice norma elementara de bun simt. Acest Comitet Executiv nu ar trebui sa aiba loc, iar cei care vor lua parte la el si vor face hatarul mai-marilor zilei (de azi), vor trebui sa raspunda intr-o zi pentru faptele lor.

De “aparare” ati auzit?

Ciudat, dar conducerea Federatiei Romane de Fotbal ar fi trebuit sa stie ca in ziua in care a programat sedinta Comitetului Executiv, “acuzatul” Ion Craciunescu nu se va afla in tara pentru ca este observator UEFA la un meci din Liga Campionilor. Interesant, dar aceste programari europene trec tocmai pe la conducerea FRF, care stie deci de faptul ca Ion Craciunescu nu are cum sa fie azi la Bucuresti pentru a apela la elementarul drept de a se apara. Ca nu are sorti prea multi de izbanda, asta e altceva, numai ca omul poate fi linistit stiind ca a facut totul pentru a-si spune punctul de vedere si a nu lasa nici o pata pe trecutul sau. Din fericire, cineva a avut ieri o sclipire la FRF si, cum stie ca deja sunt facute “cartile”, a acceptat mutarea sedintei pentru vineri, atunci cand Ion Craciunescu va avea macar elementarul drept de a se apara.

Cine a facut recomandarea?

Presedintele FRF, Mircea Sandu, a convocat 14 fosti arbitri, mai mari sau mai mici, fosti si actuali membri ai CCA, pentru a judeca activitatea lui Ion Craciunescu. Printre ei, Nicolae Rainea, Patritiu Abrudan, Vasile Avram, Adrian Porumboiu, Constantin Gheorghe, Gheorghe Constantin, Ioan Igna, Mircea Nesu, Dan Petrescu, Mircea Salomir, George Ionescu, Aron Huzu, in timp ce Nicolae Grigorescu a declinat invitatia pe motiv ca ar avea probleme medicale. Dintr-o data, o contradictie, si asta pentru ca unii dintre cei de mai sus nu mai au nici o treaba cu CCA-ul si, mai mult, au fost exclusi din acest for tocmai de… Ion Craciunescu! In aceste conditii, e de la sine inteles ce pozitie au avut ei fata de acesta! E ca si cum ai chema niste oameni de pe strada – da, aceasta e pozitia de acum a unora, care nu mai au nici o legatura cu CCA! – si i-ai pune sa vorbeasca despre arbitraj si, mai mult, sa voteze daca e bine sau nu ca acesta sa fie condus in continuare de Craciunescu. Punem si noi insa niste intrebari pe care le consideram de bun simt si care, credem, pun la mare indoiala legitimitatea “grupului” de care vorbim. De ce au fost invitati 14 oameni si nu… 23 sau 9? De ce Rainea, Porumboiu, Avram, Abrudan si nu Chivulete, Lica, Prodan, Cataros, Spataru, adica alti fosti arbitri? De ce analiza a fost a unui "grup” si nu a oficialei Comisii Centrale a Arbitrilor – cea de acum, propriu-zisa – sau direct a conducerii FRF, foruri constituite corect si cu putere de decizie? A fost clara intentia de a-l pune pe Craciunescu in fata unor contestatari care abia asteptau sa-l atace.

De ce atata graba?

Peste mai putin de trei saptamani Federatia Romana de Fotbal va avea un nou presedinte sau, poate, va merge in continuare pe mana aceluiasi Mircea Sandu. Noul (sau vechiul) presedinte va veni cu o noua echipa de conducere, care va include o alta componenta a Comitetului Executiv, deci o alta forta de decizie. Nu ar fi fost mai normal, mai logic, sa fie asteptata aceasta noua echipa de conducere pentru a se discuta despre oportunitatea mentinerii lui Ion Craciunescu? Sa spunem ca el va fi schimbat cu – asa cum se aude – Constantin Gheorghe “Suceava”, care ar deveni presedintele CCA. Pe 21, Gica Popescu sau unul dintre ceilalti candidati ar putea sa-l invinga pe Mircea Sandu. O noua echipa, un nou Comitet si… rechemarea lui Craciunescu!?! O prostie! Nu era mai bine ca discutia sa aiba loc dupa alegerile de la FRF?

Cine judeca?

Din Comitetul Executiv fac parte Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Corneliu Costinescu, Adalbert Kassai, Vasile Filimon, Ioan Becali, Dinu Gheorghe, Dan Tulpan, Gheorghe Chivorchian, Dan Teban, Daniel Robe, Paul Costas si Ion Craciunescu. Adica si trezorierul Federatiei, si reprezentantul fotbalului in sala, si cel al fotbalului feminin, si cel al fotbalului juvenil. Sinceri sa fim, nu stim in ce masura cunosc regulamentele federale “la zi” si, mai ales, pe cele europene in materie de arbitraj persoane – cu totul respectabile de altfel, dar nu aici este discutia! – ca Vasile Filimon, Dan Teban, Daniel Robe sau Paul Costas pentru a putea judeca daca Ion Craciunescu a condus sau nu corect arbitrajul romanesc.
Acestea sunt conditiile in care ar fi trebuit sa se desfasoare sedinta de azi, amanata insa cu “arme si strategii” pentru vineri. Va fi, de fapt, o formalitate. Inca una din sirul din ce in ce mai lung al gesturilor necugetate pe care le fac cei din fruntea fotbalului romanesc.

Greselile lui Craciunescu

Nu suntem, paradoxal, printre sustinatorii lui Ion Craciunescu si ii reprosam o gramada de lucruri. Greseste, in opinia noastra, atunci cand apara pana in panzele albe unii arbitri care nu fura, ci fac grave erori din cauza faptului ca sunt nepregatiti; greseste pentru ca nu e consecvent pana la capat si ofera nu a doua, ci a “n”-a sansa unor arbitri care influenteaza rezultatele unor partide, cel mai bun exemplu fiind Ionica Serea; greseste atunci cand accepta sa faca unele compromisuri si sa promoveze tineri impinsi de la spate de fosti arbitri desi unii dintre ei nu sunt pregatiti pentru acest pas; greseste cand se simte dator sa se lupte cu toata lumea pentru cauze care nu il privesc direct, ci sunt “sageti” indreptate spre unii dintre subalternii sai… Are o gramada de pacate Craciunescu, dar e clar faptul ca in mandatul sau ceva-ceva s-a schimbat in bine, iar suspiciunile au disparut.

Comanda pe linie politica: “Suceava”

Desi decizia de a-l schimba pe Craciunescu nu e luata, se stie deja… inlocuitorul acestuia. Surse bine informate spun ca fostul arbitru Constantin Gheorghe “Suceava”, supranumit asa pentru a putea fi deosebit de Gheorghe Constantin “Valcea”, va fi cel care va prelua CCA-ul de la Craciunescu. Din punctul nostru de vedere, nici ca se putea o alegere mai proasta! Un fost arbitru divizionar cu un trecut legat de meciurile aranjate, cu formatii “favorite”, un “fluieras” care nu s-a remarcat niciodata pe plan international, iar acum e impins in fata pe linie politica. Pentru ca, pentru cine nu stie, Constantin Gheorghe “Suceava” este senator din partea unui partid minuscul care a intrat in Parlament gratie unei formatiuni si acum se afla la guvernare luat “la pachet” de alta! Se urmeaza, astfel, aceeasi “linie de partid” ca la numirea lui Florian Gheorghe in fruntea Agentiei Nationale pentru Sport, o alegere pe care multi o regreta si acum.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă