16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialIacob ramane singura achizitie a Stelei

Iacob ramane singura achizitie a Stelei

Echipa campioana a avut ca adversar aseara pe Wislla Cracovia, acesta fiind si cel mai important im-portant test de verificare pe care Steaua l-a avut prevazut in turneul de pregatire din Austria, ultimul meci cu formatia ceha Cesske Budejovice, fiind de nivel mai scazut din cauza valorii adversarului. La cantonamentul de la Kaprun au ajuns Radoi, Oprita si Curt, care au urmat un tratament medical la o clinica din Bologna, dar nu s-a pus problema ca ei sa evolueze in meciul cu campioana Poloniei. Dintre jucatorii aflati la Kaprun nu a evoluat aseara nici Petre Marin, care a parasit cantonamentul si s-a reintors in tara. Prima varianta se referea la problemele familiale pe care le-ar avea jucatorul. A doua, sustinuta de medicul echipei Radu Paligora, vorbeste de o serie de investigatii medicale. Exista si varianta trei: Petre Marin ar dori sa plece din Ghencea si sa se alature fostilor lui colegi de echipa, Martin Tudor si Dorinel Munteanu la CFR Cluj. Variantele ar putea fi valabile, mai putin cea oferita de medicul echipei Steaua. Petre Marin a jucat 90 de minute in amicalul cu Zeglebie Lublin, iar cum cei care insotesc echipa in Austria nu au observat nimic deosebit, graba cu care jucatorul a parasit cantonamentul de la Kaprun nu se justifica.

Jucatorii parasesc Ghencea

Se vorbeste tot mai insistent ca si alti ros-albastri sunt dispusi sa plece din Ghencea, cele mai vehiculate nume fiind cele ale lui Florentin Dumitru, curtat de CFR Cluj si Dinita. Steaua a avut de suportat in ultima vreme un exod de jucatori care nu i-au fost pe plac lui Mihai Stoica sau patronului Gigi Becali. Asa s-a renuntat la Rachita, Pompiliu Stoica, Falemi, Paduret, Pitu, Aliuta, Neaga, Hamutovski, Dorinel Munteanu, Martin Tudor. Motivele au fost din cele mai diverse, de la “nu mai corespunde cerintelor echipei” la “este prieten cu fostul antrenor la Stelei, Victor Piturca”. Nu punem in discutie criteriile care au dus la eliminarea din lot a unui numar asa de mare de jucatori. Unii, intr-adevar, din cauza varstei – Rachita, Falemi, Pitu – nu au mai putut face fata jocului cerut de antrenori. Pentru altii insa explicatiile nu prea se sustin. Turneul din Austria se apropie de sfarsit si echipa campioana a ramas intr-un singur portar, Hamutovski, dat afara inainte de finalul campionatului si implorat apoi sa revina. Dorinel Munteanu cel mai bun jucator al editiei trecute, la sfarsit de contract a renuntat, lucru pe care l-a facut si Marin Tudor, dar nu au aparut inlocuitori. Se mai spune si acum ca Steaua cauta un mijlocas de valoare si un atacant, pe care si-i doreste si antrenorul Protasov. Portarul sarb Pesici era pe lista transferurilor in Ghencea, dar el a ales o echipa mult mai modesta, noua promovata FC Vaslui. Steaua incheie cea mai importanta perioada de pregatire fara nici un transfer de marca, care sa acopere gaurile din echipa. Pana la primul meci de calificare pentru Liga Campionilor au mai ramas trei saptamani, jocurile pe piata transferurilor interne s-au cam incheiat si nu vedem ce jucatori mai poate achizitiona Steaua din tara. Poate, numai transferul unora din strainatate.

Cele mai citite

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...
Ultima oră
Pe aceeași temă