16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024

Flash

Heerenveen reface gazonul printr-un sistem cu lampi

Heerenveen, adversara echipei Steaua Bucuresti in 16-imile Cupei UEFA, reface gazonul stadionului Abe Lenstra printr-un sistem cu lampi, informeaza site-ul oficial al gruparii olandeze. Noul covor de iarba a fost tuns, procesul de refacere a gazonului fiind realizat cu ajutorul unor lampi care asigura ierbii lumina necesara. SC Heerenveen a investit 65.000 de euro pentru refacerea campului de joc, lampile avand scopul de a creste calitatea gazonului.
Administratorul stadionului, Ab van der Meulen, a declarat ca gazonul nu a avut calitatea dorita din cauza modului in care a fost construit stadionul. “Exista multe unghiuri, care fac aproape imposibila dorinta de a avea un gazon bun. Nu bate nici vantul, iar umbra acopera o mare parte din teren. Nu este simplu de realizat un teren de calitate in asemenea conditii. Lampile sunt un inlocuitor pentru lumina soarelui. Pe partea sudica a terenului lampile ard 24 de ore din 24”, a spus acesta.
Conform site-ului oficial al SC Heerenveen, jucatorii si antrenorii isi exprimasera nemultumirea fata de calitatea gazonului. “Heerenveen nu este singurul club care foloseste sistemul cu lampi. PSV Eindhoven, Arsenal Londra sau Newcastle United folosesc aceasta metoda si sunt multumite”, a comentat van der Meulen.

Escude si Pienaar parasesc ArenA

Mijlocasul sud-african al echipei Ajax Amsterdam Steven Pienaar va evolua incepand din sezonul urmator pentru gruparea Borussia Dortmund, cu care a semnat un contract pentru trei ani. “Sunt foarte fericit ca voi evolua la Borussia Dortmund si vreau sa contribui la construirea unei noi echipe, pentru a reveni cat mai repede posibil in competitiile internationale”, a afirmat Pienaar, in varsta de 23 de ani, care mai are contract pana in vara cu clubul Ajax, la care sunt legitimati si Bogdan Lobont si Nicolae Mitea. De asemenea, fundasul francez Julien Escude va parasi echipa Ajax Amsterdam, urmand sa semneze un contract cu FC Sevilla. “Sevilla si Ajax au ajuns practic la un acord si mai trebuie doar ca fotbalistul sa vina sa semneze contractul”, a afirmat antrenorul formatiei spaniole, Juande Ramos.

Rijkaard nu pleaca de la FC Barcelona

Cotidianul catalan Sport scrie, in editia de joi, ca tehnicianul Frank Rijkaard nu va pleca de la FC Barcelona, desi presa spaniola sustine ca antrenorul olandez este dorit de patronul Silvio Berlusconi la AC Milan. Potrivit sursei citate, oficialii gruparii italiene au anuntat ca nu vor renunta la Carlo Ancelotti care va conduce pe AC Milan si in sezonul viitor. “Nu este adevarat ca Ancelotti va pleca. Sunt informatii nefondate”, a declarat Berlusconi in cadrul emisiunii Uno Mattina de la postul de televiziune Rai Uno. De asemenea, administratorul delegat al gruparii milaneze Adriano Galliani s-a intalnit cu jucatorii si cu Ancelotti pentru a-si manifesta increderea in antrenor.
“Stirea conform careia Rijkaard va pleca i-a alarmat pe oficialii de la FC Barcelona, desi conducerea gruparii catalane are incredere deplina in loialitatea olandezului. Oficialii nu au nici o indoiala ca antrenorul isi va indeplini contractul, care expira in 2009. Nimeni nu se teme ca un posibil amestec al Milanului ar putea schimba situatia”, scrie Sport.

Marian Dragulescu revine in pregatire centralizata

In urma discutiilor purtate cu conducerea Federatiei Romane de Gimnastica si a Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, Marian Dragulescu, “copilul teribil” al gimnasticii romanesti, singurul component al lotului nostru masculin care se antrena individual, va reveni in pregatire centralizata. In cursul zilei de astazi el urmeaza sa semneze si contractul cu COSR, prin care va fi reinclus in “Polul Romania”, urmand a beneficia atat de prima olimpica, cat si de toate celelalte avantaje. “Am considerat ca este mai bine sa revin in pregatire centralizata. Anul trecut au fost o serie de neintelegeri care intre timp s-au rezolvat si nu mai am motive sa ma pregatesc separat”, a spus ieri Marian Dragulescu. Gimnastul spera sa poata continua pana la JO de la Beijing, unde isi doreste sa cucereasca un titlu olimpic, singurul care-i lipseste din palmares. D.I.

Tararache, antrenat si apreciat de un fost campion mondial

Antrenorul echipei MSV Duisburg, fostul campion mondial Jurgen Kohler, a declarat ca mijlocasul Mihai Tararache este jucatorul de care are nevoie formatia pe care o pregateste pentru a putea iesi din situatia in care se afla, aceea de a lupta pentru evitarea retrogradarii, informeaza site-ul oficial al clubului german. “Mihai este un jucator care munceste foarte mult si, in situatia actuala, este foarte potrivit pentru noi”, a afirmat Kohler, care a castigat ca jucator titlul mondial cu nationala Germaniei in 1990. Tararache a semnat un contract pe doua sezoane si jumatate cu MSV Duisburg, iar gruparea germana a anuntat ca urmeaza sa plateasca pentru transferul romanului de la FC Zurich suma de 500.000 de euro.

Gino Iorgulescu, manager general al selectionatei LPF!

Comitetul Executiv al Ligii Profesioniste de Fotbal a decis joi, in prima sa reuniune pe anul 2006, sa-l numeasca pe Gino Iorgulescu in functia de manager general (neretribuit) al selectionatei de fotbal a LPF. Aceasta selectionata va avea activitati in baza unui buget propriu iar meciurile le va sustine numai la datele rezervate echipelor nationale, fara a stanjeni desfasurarea campionatului intern. Managerul general al echipei ii va propune Comitetului Executiv al LPF antrenorii acestei selectionate. Un comunicat de presa al LPF informeaza ca in Comitetul Executiv al LPF pentru anul 2006 vor figura AFC Rapid, FC Dinamo, Poli Iasi, Pandurii Tg. Jiu, CFR Ecomax Cluj, FC Otelul Galati, Farul Constanta si FC Vaslui, plus presedintele si secretarul general ai LPF.

Cele mai citite

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...
Ultima oră
Pe aceeași temă