20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialFără campioană

Fără campioană

Cu câteva luni în urmă, fără a fi un specialist în baschet, am scris despre frumoasele performanţe ale echipei feminine din Târgovişte, care m-a impresionat atât pentru parcursul perfect din campionat şi Cupa României, cât şi pentru victoriile europene. Cu o susţinere financiară puternică la acea vreme, MCM îşi permisese să investească sume considerabile în transferarea unor jucătoare de mare valoare, pe lângă multe dintre componentele echipei naţionale – Monika Brosovszky Boriga, Larisa Toma, Anne Marie Pârâu, Alexandra Uiuiu, Elena Măneci, Ralica Alecu, Luminiţa Manta – poposind sub Turnul Chindiei şi adevărate nume ale acestui sport de peste hotare, în frunte cu fosta dublă campioană olimpică Tina Thompson din SUA, dar şi cunoscutele Linda Frolich (Germania), Olga Masilionene (Belarus), Shay Doron (Israel), Olena Ogorodnikova (Ucraina) şi Chrissy Givens (SUA). MCM a reuşit performanţa istorică de a ajunge în sferturile de finală ale Eurocup, cea mai importantă realizare a baschetului feminin din ultimii 21 de ani.

Acum câteva zile am aflat că MCM s-a desfiinţat şi nu va mai participa în nici una dintre competiţiile naţionale 2010/2011! Incredibil! O formaţie atât de frumoasă, strânsă cu atâtea sacrificii, a fost spulberată în numai câteva zile în urma deciziei autorităţilor locale de a nu mai sprijini financiar campioana. Autorităţile au încercat o şmecherie, trecând MCM în subordinea CSM, un alt club local, dar nimic nu a mai putut fi salvat. Iar Divizia A şi Cupa României vor porni la drum fără a avea la start echipa care deţine trofeele!

Jucătoarele s-au dus în cele patru zări: stranierele au deja angajamente în alte ţări, iar jucătoarele românce de naţională au primit deja oferte, cele mai multe dintre ele de la vicecampioana din Arad. Probabil că nici antrenorul Tănase nu va sta prea mult pe bară, din toată această poveste având de pierdut în primul rând oraşul. La meciurile MCM tribunele erau pline, iar Târgovişte devenise oraş „european”, măcar dacă ne gândim la participarea echipei în cupele continentale.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă