13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDupa ce a "uitat" sa plateasca impozit pe 1,65 milioane de dolari

Dupa ce a “uitat” sa plateasca impozit pe 1,65 milioane de dolari

Bucurie imensa in delegatia Rapidului. La un moment dat apare si George Copos. E fiert. Vine sa-i felicite pe jucatori, dar are pe el haina omului de afaceri, si nu pe cea a suporterului. Este asaltat imediat de ziaristi. “Suntem haituiti”, spune el. De cine, de nemti? “Nu, de ANAF”, raspunde el. Isi musca buzele. Vizibil iritat, intrerupe discutia cu presa si iese din stadion. Ia o gura de aer si se intoarce. Dar nu si-a revenit. “Categoric sunt mandru de Razvan Lucescu, de aceasta echipa care a jucat formidabil, pentru a face imagine Romaniei. Rapid este o echipa haituita de ANAF, care a dat un comunicat rauvoitor chiar inaintea partidei de astazi. Suntem haituiti si de aceea ma bucur si mai mult ca am reusit aceasta performanta. Sunt insa nervos pentru ca sunt oameni care nu inteleg ce inseamna sa faci imagine Romaniei si sa construiesti o astfel de echipa. Rapid s-a calificat in primele opt echipe ale Europei, dar este haituita de o persoana care nu stie cat este TVA (n.r. – Sebastian Bodu, presedintele ANAF). Nu sunt suparat pe Bodu, dar este nedrept sa fim haituiti de un astfel de om”, a spus Copos. Este in continuare nervos si nimeni nu-i poate sta in cale. Printre dinti ii scapa o injuratura, dupa care urca in autocarul echipei. “George Copos, asta esti, Berlusconi din Giulesti/Cu Lucescu la echipa, nici de Milan nu mi-e frica”, scandeaza jucatorii. Abia atunci pe fata ingrijorata a patronului se vede primul zambet. Ii imbratiseaza pe fiecare in parte, in stilul caracteristic, ciufulindu-le parul. Apoi, chiar el da tonul imnului Rapidului. Mai zaboveste cateva clipe, nu inainte de a scanda alaturi de jucatori impotriva rivalelor Steaua si Dinamo. Apoi coboara din autocar cu mina suporterului implinit. A uitat de ANAF. Musca cu pofta dintr-o para si iese din stadion. E frumos fotbalul…

“Amnezic” pentru 4 miliarde…

Totul a pornit de la transferul lui Florin Bratu la Galatasaray. “Transferul s-a facut corect, din pacate venitul care a fost realizat trebuia platit in 2004. Este o diferenta de 10 miliarde de lei vechi pe care trebuie sa o platim la bugetul statului si cel care a facut aceasta greseala trebuie sa raspunda pentru ea”, a spus Copos, fara a mentiona numele celui care se face vinovat de “omisiune” si fiind un pic amnezic, suma reprezentand de fapt un “mizilic” de 4 miliarde de lei vechi mai mare… “Sunt surprins neplacut ca, printr-o coincidenta neplacuta, presedintele ANAF face aceste declaratii cu o zi inainte de meci. Vreau sa va spun un lucru, intreg fotbalul romanesc este in faliment total”, a afirmat Copos.
Potrivit unui comunicat al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Asociatia Fotbal Club (AFC) Rapid nu a inregistrat in contabilitatea aferenta anului 2003 venituri in valoare de 1,65 milioane dolari, prevazute in contractul de transfer al fotbalistului Florin Bratu la clubul turc Galatasaray Istanbul, bugetul statului fiind astfel prejudiciat cu 1,4 milioane RON. AFC Rapid a inregistrat din contractul de transfer semnat in septembrie 2003 venituri din activitati economice in valoare de 1,75 milioane dolari, pe care era obligata sa le declare pana la finele anului respectiv, insa in contabilitatea clubului au fost incluse venituri de doar 100.000 de dolari.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă