Echipa de Cupa Davis a României a urcat o poziție în clasamentul mondial, care a fost actualizat după runda disputată în perioada 17-19 iulie. În ciuda înfrângerii suferite în fața Slovaciei, echipa lui Andrei Pavel a revenit în top 30 mondial.
România a fost învinsă de Slovacia, scor 3-2, într-un meci care conta pentru barajul Grupei Mondiale, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe români să urce în clasament. Ascensiunea a fost posibilă datorită faptului că România a pierdut mai puține puncte decât Noua Zeelandă, echipa din Oceania coborând două locuri.
Duelul dintre România și Slovacia a avut loc în runda a doua a Grupei I zona Euro-Africană.
În clasamentul actualizat pe 20 iulie, România ocupă locul 30, cu o poziție mai sus față de ierarhia din 9 martie, cu un total de 1.160 puncte. Clasamentul contează mai ales în vederea stabilirii capilor de serie și a echipelor nefavorite la tragerile la sorți pentru meciurile din Cupa Davis.
România se află între Coreea de Sud (locul 29, 1.363,50 puncte) și Noua Zeelandă (31, 1.110,94 p.).
La vârful clasamentului continuă să se mențină ierarhia: Cehia (30.700 puncte), Elveția (22.912,50), Franța (14.725).