10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCraiova lupta pentru promovare

Craiova lupta pentru promovare

Vasile Gheorghe a marcat un gol de trei puncte în ultimul meci al echipei sale, Universitatea Craiova, împotriva unei contracandidate la promovare, CSM Râmnicu Vâlcea. Mijlocaşul de 28 de ani vrea să ajungă cât mai repede în prima ligă, alături de colegii săi de la “Ştiinţa”.

“A fost un meci foarte greu, atât pentru noi cât şi pentru Vâlcea, o partidă extrem de disputată. Mă aşteptam să fie aşa, pentru că ambele echipe sunt printre cele mai puternice de la noi din serie. Sunt bucuros că am reuşit să marchez, mă bucur că avem rezultate şi că suntem în obiectiv. Vreau să promovăm cât mai repede în Liga I, pentru că acolo e locul Craiovei”, a spus Vasile Gheorghe pentru stiridesport.ro.

Deşi Universitatea nu are voie să joace în Craiova, iar meciul cu Vâlcea s-a disputat la Roşiori, galeria i-a fost alături. Vasile Gheorghe ştie, şi de pe vremea când era la “U” Cluj, ce înseamnă să ai sprijinul fanilor. “Sunt un norocos din punctul acesta de vedere, am nimerit la echipe iubite de mulţi suporteri. Fanii craioveni merită aceste victorii”, a mai declarat fotbalistul.

Universitatea Craiova a învins CSM Râmnicu Vâlcea, scor 1-0, în etapa a 6-a din campionatul seriei Vest, liga a II-a şi este pe locul 2 în clasament, la două puncte de liderul Gloria Bistriţa.

Fost jucător şi antrenor la Universitatea Craiova, Eugen Trică a spus pentru editie.ro că noul club din Craiova nu se poate identifica cu „Ştiinţa” şi că doar stadionul pe care se va disputa partida îi va stârni emoţii:„Jucăm contra Clubului Sportiv Craiova, o echipă nou înfiinţată. Universitatea ştie toată lumea care este, adică echipa domnului Mititelu. Mă încearcă nişte sentimente speciale doar fiindcă jucăm pe , stadionul unde am debutat eu. Sper să mă facă fericit băieţii pe acest stadion. Acolo am crescut, de acolo am plecat în fotbalul mare. Locul Universităţii Craiova este tot pe pentru simpul fapt că domnul Mititelu a investit sume mari de vreo 7-8 ani încoace. În rest, celelalte probleme create în Craiova, în relaţia Primăriei cu cele două echipe, nu mă privesc pe mine”, a punctat antrenorul lui UTA Arad .

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă