15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCFR Cluj, opţiune serioasă pentru calificare în grupe

CFR Cluj, opţiune serioasă pentru calificare în grupe

CFR Cluj a învins FC Basel cu scorul de 2-1 (0-1), marţi seară, pe stadionul St. Jakob-Park, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal.

Campioana Elveţiei a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Marco Streller, min. 44, dar CFR a întors rezultatul în numai câteva minute în repriza secundă, graţie „dublei” reuşite de senegalezul Moudou Sogou ’66, ’71, care a mai avut o bară şi o ocazie uriaşă pe final.

Gazdele au început tare şi în chiar primul minut de joc au existat circumstanţe de penalty la o intervenţie a lui Rada la Streller în careul clujenilor. Basel a dominat debutul jocului şi a mai avut ocazii bune de gol, prin Streller ’14, care a reluat cu capul alături de poartă, şi Degen ’23, blocat de Felgueiras. CFR a răspuns prin două şuturi din afara careului, expediate de Sougou ’10 şi Godemeche ’25, la care s-a remarcat Sommer.

Stocker a fost şi el aproape de gol ’30, la o ieşire neinspirată a lui Felgueiras, după care Kapetanos a irosit cea mai mare ocazie a clujenilor, dar a tras peste poartă din careu ’42. Basel a deschis scorul după un corner eronat acordat, în ’44, prin Streller, care a reluat din voleu de la 8 metri de poarta lui Felgueiras.

La reluare, CFR a avut prima şansă de gol, dar Kapetanos nu a ajuns la mingea trimisă în careu de Cadu ’47. Peste doar un minut, Felgueiras a avut două intervenţii excelente în faţa lui Stocker şi a lui Streller ’48.

CFR a reuşit egalarea în ’66, prin Modou Sougou, la capătul unui contraatac rapid, după o pasă excelentă a lui Bastos. Basel a revenit în ofensivă şi Streller a fost periculos în min. 68, când reluarea sa cu capul a fost respin­să din faţa porţii de către Cadu.

Echipa lui Andone a preluat conducerea în ’71, când Mureşan l-a găsit foarte bine pe Sougou, iar senegalezul l-a executat pe Sommer cu un şut sub transversală. Basel a căutat egalarea, iar Salah ’74 a fost găsit bine în careu, dar Felgueiras a fost la post la voleul egipteanului. Streller a trimis mingea cu capul, dar portarul CFR-ului nu a avut emoţii ’75. Fabian Frei a tras pe lângă poartă ’84, după care CFR a fost aproape să tranşeze disputa, însă Sougou a trimis în bară centrarea lui Nicoară, la capătul unui contraatac tăios ’85.

Ultima ocazie a gazdelor a fost creată de Salah, care l-a găsit bine pe Al. Frei în careu ’90, dar acesta nu a reuşit să controleze balonul şi Felgueiras a reţinut. Totuşi, Sougou a ratat iar o ocazie imensă în prelungiri, când l-a luat la ţintă pe Sommer ’90+6.

CFR a reuşit o victorie foarte preţioasă şi a făcut un pas mare spre grupele Ligii Campionilor, partida revanşă fiind programată în data de 28 august, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.

De menţionat că Degen a fost iertat de eliminare în ’52, după o intervenţie dură la Rui Pedro, iar Stocker va fi suspendat pentru partida de la Cluj, după cartonaşul galben primit.

CFR s-a mai confruntat cu Basel în ediţia 2010-2011 a grupelor Ligii Campionilor, câştigând cu 2-1 în Gruia şi pierzând cu 0-1 la Basel. În ediţia trecută a competiţiei, FC Basel a câştigat ambele meciuri cu Oţelul Galaţi, 2-1 în Elveţia şi 3-2 la Bucureşti. 

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă